I-am dat adresa blogului, parola, tot. Am scris asta pe un bilet galben si i l-am dat. Pur si simplu. L-a atruncat pe geam si mi-a spus ca nu ii pasa lui de blogul meu (Si totusi de ce l-a cautat..?).
Parea ametit. Eu eram beata. Simteam cum picioarele imi amortesc si capul imi vajaie. Nu mai gandeam rational. Eram .. fericita. O fericire din aia stranie, infricosatoare, care stii ca va disparea a doua zi dimineata lasand in urma doar o durere groaznica de cap.
Nu am dormit. Nu am putut sa dorm. Stateam si ma uitam la colegii mei, la pereti, la orice, numai la el nu.
Sunt treaza de 28 de ore si sper ca inca scriu coerent. Mainile imi tremura, si ma simt doar putin obosita. Nu mai sunt ametita si abia am ajuns acasa. Afara ploua si cred ca biletul galben s-a udat, iar scrisul a devenit indescifrabil (pe bune, chiar sper asta).
Blogul asta e din nou al meu. Al meu!
Sper ca el sa se tina de promisiune si sa nu se poarte ca un copil..
Anemona?
