Sa publici o carte..?!

 - Ce e asta? ma intreaba,cand imi gaseste pe leptop un document word "ascuns" printre niste poze facute acum o saptamana in Brasov.
  - Nimic. Eu zic ca mai bine il inchidem si iti arat un site dragut.
  Mhm?Cu cine cred ca vorbesc?E prea tarziu.. L-a si deschis.
  - Wow,tu ai scris asta?
  - Stii ca uneori ma mai apuca..
  - Lasa-ma sa citesc.
  Nu mai am cum sa o opresc,si o las sa citeasca in liniste.Eu ma duc in bucatarie si caut ceva de baut.Ea vine,ma imbratiseaza si imi spune ca am cateva mici greseli,dar ii place foarte mult tot ce am scris si ca vrea sa o citeasca pe toata cand o voi termina.Apoi schimbam subiectul.
  Seara,nu am somn.Ii trimit un mesaj: "ce vis tampit am si eu..imposibil :))". Imi spune ca trebuie sa ma tin de treaba,ca abia am inceput,ca e vacanta si am timp.. Adorm.
 
  Si totusi,sa publici ceva in .. Romania, o tara in care scriitorii nu sunt prea promovati, pare imposibil..

?

   
  La ce va ganditi cand vedeti imaginea asta? :)

Unui strain

     
                    Straine,

  

Tu nu o sa intelegi niciodata de ce am plecat,cand impreuna puteam avea totul.Dar nu trebuie sa intelegi.Vreau ca atunci cand inchizi ochii,gandindu-te la mine,sa simti exact ce simti acum.E o poveste prea frumoasa ca sa o stric eu,caci stii si tu - nu vom putea trai fericiti pana la adanci batraneti.Viata nu este un basm,iar in prezentul asta nu este timp pentru noi..
  Nu dau vina pe mine.Te-ai straduit atat de mult timp sa ma intelegi,sa ma ajuti,sa ma indrumi. Eu imi doream doar sa ma accepti asa cum sunt,dar nu ai vrut sa ma asculti.Ai incercat sa imi descifrezi zambetele,sa imi afli toate secretele,sa imi citesti gandurile.. si pana la urma ce ai obtinut?! Finalul povestii noastre era inevitabil.
  De ce nu ai putut sa intelegi ca aveam nevoie de momente cand imi doream cu toata fiinta sa fiu singura?Ca atunci cand eram doar eu,o tigara aprinsa, un stilou si o foaie de hartie pur si simplu rataceam prin propriile ganduri?Ah,cat de multa ura era in sufletul tau!Urai faptul ca, de cand te cunoscusem, eram atat de ocupata sa traiesc prin povestea noastra ca nu mai reuseam sa scriu.Da iubitule, eu respiram prin tine,parca eram un singur trup.. Dar te-ai intrebat de ce nu mai scrisesem de atat de mult timp?De ce, dupa nopti singuratice si atat de multe ganduri nespuse foile de hartie ramaneau tot albe?! Eu simteam ca as fi incercat in zadar sa creez un personaj masculin - nici unul nu se putea ridica la nivelul tau.Eu nu puteam descrie perfectiunea,si tu erai perfect pentru tine..
  Imi pare rau ca nicioata nu ai reusit sa imi citesti gandurile.Ar fi fost un semn ca eram sortiti unul celuilalt,ca eram suflete pereche.Poate asa a fost sa fie.Eu nu te condamn.Macar reuseai sa imi intuiesti unele ganduri.Ne intelegeam..
  Iubitule, e tarziu.E tarziu si eu inca scriu o scrisoare pe care nu sunt hotarata daca sa ti-o trimit sau nu.Mi-e teama ca aceste randuri te vor face confuz,ca nu ma vei mai intelege nici cat m-ai inteles pana acum,de parca am vorbi alta limba.. Mi-e teama de tine, de ce reusesti sa faci din mine cu o singura privire,dar cel mai tare mi-e teama ca m-ai putea face sa cred in povestea noastra.
  Tu stii cum sunt.Eu m-am resemnat deja cu destinul meu.Scriitorii nu apartin unui loc sau unei persoane.. si sper sa intelegi ca nu iti voi apartine niciodata.
  De cele mai multe ori ma lupt cu mine, cu ganduri contradictorii sau cu idei nebune.Ma lupt cu acea parte din inima care se incapataneaza sa bata pentru tine.In mine se da cea mai crunta batalie,dar iti jur ca ratiunea va castiga.Nu pot sa iubesc.Nu pot sa iti apartin in totalitate.Si aleg sa fug, nestiind daca asta este o dovada de lasitate pentru ca nu am trait povestea pana la capat sau de curaj pentru ca am reuntat inainte sa distrug totul.
  Straine,tu nu ai reusi niciodata sa ma cunosti cu adevarat.Mi-ai vazut doar o masca,si te-ai indragostit,nestiind ca este doar o iluzie.Imi pare rau pentru greselile mele,imi pare rau ca fug, imi pare rau ca vei cauta in privirea copilului de mai tarziu umbra ochilor mei..
  Imi jur ca asta e ultimul lucru pe care il scriu pentru tine.Sper sa ai o viata fericita, alaturi de cineva care sa te merite.Nu ca mine.. E prea devreme sa te distrugi,sa ne distrugem amandoi. Iubirea noastra nu are nici un rost,e nefireasca,trebuie sa ne oprim cat mai avem cum.

                                                            




                                                                       Te imbratiseaza pentru ultima data,
                                                                    o straina care a inceput din nou sa scrie


Articol scris pentru MWB dupa o tema propusa de Tibi:
  
   Monologul interior: oricât de mult am analiza oamenii, nu vom ști niciodată cu adevarat ce gândesc ei.
   Ce fac oamenii când sunt singuri în mintea lor?
   Putem citi gândurile oamenilor sau doar ne permit ei să le intuim?
   Oamenii se luptă cu viața sau doar cu sinea lor?

  Alte articole inscrise in concurs: Esti sigur de ceea ce vezi?

Demonul

 " (..) crezuse ca literatura este o opera de inspiratie,ca talentul inseamna darul de a auzi anuminte cuvinte - pe care urechea celorlalti nu le aude - si de a le asterne pe hartie;a le dicta mai mult, un ceas, doua, cinci, pana oboseste mana.Si asista acum la lupta aceea surda impotriva materiei(..).
  - Ai scapat de demon? ma cerceta, mangaindu-mi fruntea."
                                                                     (Mircea Eliade - "Nunta in cer")

  Oare talentul e ca un demon?Oare noi,oamenii astia care simtim nevoia sa scriem,suntem sub influenta a ceva mult mai puternic decat propria ratiune?

  Am incercat sa nu mai scriu.Sa imi uit gandurile,sa nu le scriu.Nu am reusit.Dorinta era mult prea puternica.. E ceva mai presus de mine.E acel "ceva" care ma face uneori sa adorm la cele mai tarzii ore, dupa ce m-am concentrat foarte mult timp in fata unei foi de hartie care nu ramane niciodata alba.E acel "ceva" care face parte din mine..

  Nu stiu daca in toti se afla acest demon.Poate unii doar pretind ca il au,desi nu ii inteleg.Si nu stiu nici daca este un blestem sau un dar, o obsesie sau ceva firesc..

Durere in suflet.

  Simt o durere in suflet care ma macina,si parca ma face sa uit cine sunt.
  Vreau sa ma schimb.Imi doresc sa ma schimb.Mai am doua luni de vacanta si voi reusi.. Dar mi-e teama. Mi-e teama ca,atunci cand voi zambi,sa privesc intr-o oglinda oarecare si sa nu imi mai recunosc zambetul.Si mi-e teama sa nu ma indepartez de oamenii pentru care am luptat atat de mult..
  Uneori vreau sa il sun,si ma abtin cu greu.Mai am momente cand adorm plangand si ma trezesc zambind,dar de multe ori nu imi regasesc zambetul..  Ce diferenta,dintre eu "a lui",si acea "eu" care eram inainte sa il cunosc..
  Vreau sa ma schimb.Dar persoana in care vreau sa ma transform e aproape opusul celei care sunt acum.Si doare..

Un vis ciudat

  Mergem amadoi pe o straduta pustie.Nu ne privim,dar parca felul in care imi strange mana imi spune multe. Observ un magazin de antichitati,si il rog sa ma urmeze.Ma uit la o vaza mare,aproape transparenta.. simt nevoia sa o ating,si cand fac asta,vaza se sparge si multe cioburi colorate se imprastie pe jos.Ma aplec si incerc sa strang cioburile,dar ma tai si incep sa sangerez.
  Ma duc spre vanzatoare,nepasandu-mi de rana pe care cioburile mi-au provocat-o.El ma urmeaza tacut,si parca tacerea asta a lui doare.
  - Trebuie sa platiti, imi spune vanzatoarea putin nervoasa.
  Caut in geanta,dar nu gasesc decat o cutiuta mica,din argint.Este in forma de inima si pare destul de veche. Ii intind cutia vanzatoarei,iar aceasta zambeste multumita.Si pleaca.
  - Sa mergem, ii spun lui.Nu imi place locul asta.
  - Nu pot.
  - De ce?
  - Mi-ai amanetat sufletul.

   Ma trezesc parca mai obosita decat eram cand am adormit.Si parca atat de multe intrebari am in minte..

   Am fost la munte.In Brasov.M-am intalnit cu o buna prietena,pe care am cunoscut-o aici - pe blog.A fost extraordinar.Imi cer scuze ca nu am mai scris.Promit sa ma revansez :D am venit cu atat de multe idei..

Fericire..

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Bal mascat

   Statea ghemuita,privind in gol.Mai avea putin si plangea,dar reusea sa se abtina.De-a lungul vietii isi inghitise atat de multe lacrimi,ca nu mai conta daca plangea sau nu.. dar ca intodeauna,se abtinea.
 - Nu voi intelege niciodata de ce m-au obligat sa merg la psiholog.Nu la mine este problema,ci la ei.. Nu sunt nebuna.
 - Nu sunt psihiatru.Bineinteles ca nu esti nebuna.Acum spune-mi tot ce ai pe suflet.
 Psihologul o analiza cu o privire inexpresiva.
 - Nu mai pot sa ma mai prefac.Ma intelegeti?
 - Cum vezi tu viata?
 - Ca un joc.Toti se joaca,si prea putini sunt aceia care se tem sa raneasca.
 - Stai,stai putin.. ai zis ca viata e un joc.Ce fel de joc?
 - Imaginati-va un bal mascat.Nimeni nu vrea sa renunte la propria masca.Parerea celorlalti e prea importanta.Mult prea importanta..
  In ochi ii aparura primele lacrimi.Psihologul o privi zambind si ii intinse o batista.
 - Tu te ascunzi dupa o masca?
 - Ca toti ceilalti,da.. Si incep sa ma urasc pentru asta.
 - "Urasc" poate e un cuvant prea mare..
 - Ba nu,eu chiar asta simt.
 - De ce "te ascunzi" sub o masca?De ce ti-e frica sa arati tuturor cine esti cu adevarat?
 Copila isi musca buzele.
 - Mi-e frica..
 - De?
 - De oameni.
 - Ti-e frica de tine..
 Il privi surprinsa.
 - De mine?
 - Bineinteles.Gandeste-te: oamenii in si pleaca.Parerea lor nu ar trebui sa conteze.Ai vrea ca ei sa te placa pentru ceea ce esti,sau sa adore o masca a ta?Gandeste-te ca atunci cand vei dori sa renunti la masca, nu vei avea nici o certitudine ca ei vor simti aceleasi lucruri pentru tine.
  - Cred ca aveti dreptate..
 - Esti inca tanara,ai toata viata inainte.Vei mai cunoaste atatea persoane,vei vizita atatea locuri,vei imparti atatea zambete si cu siguranta vei mai varsa si alte lacrimi.. doar incearca sa fii tu.
 - Nu cred ca voi reusi sa scap de masca asta.. uneori o confund cu propriul chip.
 Psihologul se ridica, ii lua batista din mana si ii sterse lacrimile.
 - Ai facut-o deja.M-ai lasat sa vad dincolo de ea.. si asta e tot ceea ce conteaza.

  Articol scris pentru BLOG POWER 29 scris dupa urmatoarea tema propusa de mine:

  Iluzii/măști: - adesea oamenii aleg să își ascundă sentimentele. Mulți vor să pară altcineva și mulți oamenii își poartă propria mască.

  Care sunt motivele pentru care cineva ar alege să-și poarte propria mască? 

  De ce ar avea nevoie cineva să se elibereze de propria mască? 

Ce s-ar întâmpla dacă oamenii care poartă o mască ar renunța la ea și ar alege să nu se mai prefacă?

  Alte articole inscrise: Masca
  Port masti de cuvinte
  Eu sunt carnavalul
  Omul cu o mie de fete



 P.S:Nu stiu sigur daca am voie sa particip,dar e o tema aleasa de mine si chiar mi-am dorit sa scriu un articol cu tema respectiva :D abia astept sa vad si alte articole,si va invit sa va inscrieti cat mai multi!