Jocul umbrelor (*)

      Imi simt copilaria ca o boala,
      Reflexie a unui gand ce parca-i mut..
      Imaginea se estompeaza si pare ireala,
      N-a fost al meu nimic din ce am avut.

      In minte, amintiri ce parca nu-s a mele
      Imi tulbura constiinta, intregul adevar,
      De parca jocuri de lumini si umbre grele
      Ca niste pamblici mi se-mpletesc prin par.

      Sunt si inger si demon, mi-e tot una,
      Imi jur ca chipul asta trist nu e al meu,
      Dar masca-mi sta pe chip la fel cum Luna 
      Isi stinge astru-n acelasi colt de cer, mereu.

      Zambesc, dar sigur nu-i al meu surasul 
      Ce imi imbraca trupu-n dantela atragatoare,
      Parca-i otravitor si dulce, cremos mustul,
      Ma-mbat cu sentimente pline de culoare.

      Imi regasesc sufletul intr-o zi de vara,
      In visul lor absurd ce nu imi apartine,
      Dar il traiesc si pot sa zambesc iara..
      Straine, eu sunt indragostita de iubire.

      Sunt eu, dar nu imi vede nimeni chipul
      Ma-nvalui cu umbre reci, doar ele inteleg
      Ce oamenii ignora mai tot timpul..
      Nu am ce sa mai schimb, nimicul il aleg.

Autoportret

    Sunt eu. Orice as face, sunt eu si o sa raman mereu eu. 
    Creatorul mi-a schitat chipul cu o bucata de carbune pe un pergament cu gust de amintire. Putea sa faca mai mult decat atat, putea sa faca ceva mai bun.. carbunele are o culoare mult prea trista.
    Sunt dependenta de oameni si de scris. Si sunt atat de egoista.. scriu doar despre mine, in scris sunt exagerat de subiectiva si nu imi pasa cine ce citeste si cum interpreteaza. Si cand scriu despre ei scriu despre mine, oamenii aia parca sunt parti din mine, habar nu au cat de tare ma influenteaza.. ii compar cu mine, incerc sa nu le ignor asteparile, incerc sa ii multumesc pe toti si esuez de fiecare data. Poate nu are nici un sens ce spun, dar nu imi pasa.
   Mint.. mie mereu imi pasa. Si nu ii mint pe ei, ma mint pe mine. Ma mint atat de tare, si toate sunt in zadar. Ma mint si imi neg intreaga fiinta pentru cei pentru care nu contez. Indiferenta ma face sa iubesc mai mult, sa imi pese mai tare (daca este posibil..). Urasc asta la mine.
    Beau si fumez prea mult. Am o gramada de vicii. Sunt dependenta de cafea, de dimineti cu aroma de tutun si nopti albe.. sunt dependenta de scris si de mult prea multi oameni. Sunt dependenta de povesti si pun mereu lucrurile bune sub semnul intrebarii. Sunt o negativista si pentru prima data recunosc asta.
    Ma compar mereu cu ceilalti, si am grija sa ma compar cu cei mai buni ca mine. Imi place sa ma simt inferioara, si nu stiu de ce. Poate asa m-am obisnuit. 
    Sunt complicata si nici eu nu ma inteleg. Nu stiu si nu am stiut niciodata ce vreau cu adevarat.
    Imi plac mastile si am o gramada, dar niciodata nu le-am confundat cu propriul chip. Intr-o zi o sa reusesc asta, dar nu azi.
    Azi vreau sa ma dezbrac de Anemona. Nu mai am nici un vis.. azi nu mai vreau nimic. Poate doar o tigara.

      Descrie-ma printr-un cuvant!

Autoportet.

    Sunt multe de spus, dar atat de putine de scris..
    Cine sunt eu ?..
    Hm.
    Poate nici eu nu stiu. Poate nu voi sti niciodata.
    Mereu o parte din mine va ramane necunoscuta. Nu voi ajunge sa ma cunosc cu adevarat niciodata, si TU cu atat mai putin. Te rog, te rog sa nu crezi ca ma cunosti doar pentru ca citesti cateva randuri scrise aici din suflet. Imi vei cunoaste doar cateva ganduri, si unele secrete. Doar atat..

    Mi-as dori sa fiu un pictor. Sa pot desena forme si chipuri care parca prind viata. As da oricand "talentul" de a jongla atat de usor cu multe cuvinte oricui ar putea sa ma invete sa desenez. Pare mai usor.. trebuie sa creionezi doar ceea ce vezi, iar bucata de carbune nu te tradeaza niciodata. Dar cuvintele?!.. Cuvintele te vor trada mereu. Vei scrie intodeauna din suflet, iar oamenii vor judeca. Fara nici o exceptie. Dar e un risc pe care trebuie sa ti-l asumi. Nu poti tine totul in tine, trebuie ca gandurile tale sa fie auzite si de alte persoane. Doar asa capata un sens..

    Scriu aceasta postare pentru baiatul cu ochii albastrii. Pentru copilul ala care crede ca ma cunoaste. Pentru cel care rade de ceea ce scriu, si se minte ca nu ii pasa. Pentru cel care tine minte acea poezie pe care am scris-o intr-o dimineata rece de ianuarie, chiar daca eu am uitat-o de mult timp. Pentru cel care crede ca o sa imi gaseasca blogul .. intr-o zi.

  "Eu sunt cine vrei tu, nu am nume, n-am adresa, nu tre' sa-mi stii numarul, noi ne stim
dintotdeauna, nu-i nimic nou aici si sincer de nu-ti convine poti simplu sa te ridici. Stii? Eu nu
sunt o oarecare, nu sunt Ea, nu sunt mai rea, sunt un semn de intrebare daca vrei, spune-mi asa!"

Anemona.