Nu am vrut sa merg la bunici dar m-au obligat parintii. Se reuneste aproape toata familia,si in viziunea alor mei nu imi puteam permite sa lipsesc din peisaj.
E straniu cum te poti instraina atat de mult de un loc pe care la 10 ani il adorai. Dar nu mai are nici un rost sa fiu acolo. Bunicul meu este mort de 6 ani. Si fara el casa aceea veche isi pierde tot farmecul.
M-am saturat sa ii caut amintirea prin fiecare colt al incaperii,sa imi rog rudele sa imi spuna povesti cu si despre el, sa imi rog bunica sa imi arate din nou aceeasi colectie de fotografii vechi si prafuite.. M-am saturat sa merg din nou la acelasi mormant si sa nu simt nimic, de parca as fi de piatra.Unde e copila aceea de 10 ani pe care o iubea el?! Anemona nu o sa fie niciodata asa..
Am gasit in atelierul lui un tablou cu o fata care seamana foarte mult cu mine. Are parul lung, negru, poarta o roche lunga, alba si sta intr-o padure ghemuita la umbra unui plop batran. Pe brate avea o carte, dar bunica mi-a spus (cand i-am aratat tabloul) ca cineva l-a ironizat si bunicul a sters partea respectiva.
E ciudat. Imi amintesc de o discutie (dar nu stiu de ce am impresia ca a fost doar in mintea mea) ca i-am promis ca il voi face nemuritor prin povestile mele,iar el mi-a spus ca imi va face un tablou. Parea atat de simplu atunci, cand nici macar nu incepusem sa scriu, cand nu stiam ce e ala "narator" sau "roman".. cand imi povestea viata lui, aventurile, relatiile..
Mi-e dor de el.Si ma urasc pentru ca nu ii mai stiu tonul vocii,si nu mai tin minte toate clipele petrecute cu el.Si ma urasc si pentru ca ii compar toti barbatii pe care ii intalnesc cu el,si toti parca ii sunt inferiori.
Mi-as dori ca moartea sa fie si o granita a iubirii,nu doar a vietii..
Anemona.
