Ultima zi - 17!

   Am o stare de euforie pe care nu o inteleg. Cafeaua are gust de trecut si de mine.
   E ultima zi in care am 17 ani. E ultima zi in care (teoretic) sunt adolescenta. Si eu.. eu doar ascult Spike si privesc tavanul. Nu ma simt schimbata. Nu ma simt in nici un fel. Simt doar ca sunt eu. Momentan e suficient.
   Vreau sa schimb blogul putin. Vreau sa imi schimb stilul de a scrie si temele abordate. Nu prea mai vreau ca blogul asta sa imi fie jurnal. Poate nu imi trebuie un jurnal. De ce trebuie sa imi explic fiecare gest, de ce am nevoie de pareri? De ce eu nu imi pot fi suficienta?

   O sa scriu altfel. O sa fiu abstracta. O sa scriu doar pentru mine, fara sa imi pese. O sa scriu si nimeni nu o sa mai inteleaga nimic.
   O sa va dau codul.. intr-o zi. Dar promit ca nimeni nu o sa inteleaga nimic. Doar eu..


     Anemona.

Aceeasi eu.

  Cum am ajuns iar asa?..
  Singura.Deprimata.Putin bauta.
  Azi am cazut in genunchi si l-am implorat Dumnezeu sa imi mai dea o sansa.Sa ma lase sa imi mai dau o sansa.
  TREBUIE SA DEVIN CE VREAU SA FIU.
  Pana nu este prea tarziu.
  Ce rost are sa mai traiesti, daca nu te simti viu?Daca nu poti sa te bucuri de tot ceea ce ai?
  Off.. m-am plictisit de alternanta asta de sentimente.
  Este normal sa imi doresc mereu extremele in acelasi timp?!

  Vreau sa ma uite,dar vreau sa se indragosteasca de mine.
  Vreau sa ma schimb,dar vreau parca sa pastrez ceva din mine cea de acum..
  Vreau sa fiu adult si vreau sa fiu si copil
  Vreau o poveste de dragoste dar vreau sa iau mereu decizii de una singura.
  Vreau sa am un destin dar vreau sa imi modelez singura viitorul..

  Cam prea multe ganduri azi. Ganduri deprimante. Redevin pesimista - si desi stiam ca asta urmeaza sa se intample - sufletul tot imi plange. Daca as putea sa uit,daca as avea mai multa vointa.

Singuratate..

 
   Singuratate,durere,umilinta.. intr-un cuvant: depresie!

   De ce e atat de greu sa fiu eu?De ce doare atat de tare fiecare vorba a lor,a oamenilor pe care pur si simplu nu ii intereseaza soarta ta?Cate lovituri trebuie sa mai suport ca sa inteleg in sfarsit ca trebuie sa merg mai departe, ca imi pasa prea mult, ca sunt prea sensibila? Cand o sa vad in oameni ceea ce sunt cu adevarat, si nu ceea ce vreau eu sa fie?As vrea sa pot schimba lucrurile astea la mine..

  "Azi vreau sa uit de toti,azi vreau sa uit de mine.."

Na ca mi-am facut blog!

    Ma chinui de cateva zile sa imi creez un cont.Niciodata nu le-am avut cu tehnologia..Dar chiar simt nevoia sa imi impart gandurile, sa primesc opinii si cat mai multe indicatii.Sper sa ma descurc si sa nu clachez - ca de obicei.

    Hm.. E prima postare, ar cam trebui sa ma prezint,nu?
    Nu conteaza numele meu, conteaza cum gandesc. Nu conteaza in ce oras locuiesc, conteaza ce fac acolo. Sunt doar o adolescenta - am abia 16 ani si nu m-am ales pana acum decat cu "experientele varstei" si o inima franta. Am senzatia ca nimeni nu ma intelege,ca nici macar eu nu ma inteleg.Ma uit in oglinda si vad ca nu sunt persoana care vreau sa fiu.Uneori incerc sa ma prefac ca problemele astea nu exista,dar ele raman acolo..si devin tot mai greu de suportat.Imi promit zi de zi ca voi incerca sa ma schimb (am atatea de schimbat: timiditatea, imbracamintea, vreau sa invat sa spun ceea ce gandesc..).Gata! Azi e ultima zi cand sunt "eu" - eu cea de acum, si stiu ca suna stupid, dar mereu am fost de parere ca daca vrei ceva cu adevarat si faci tot ceea ce depinde de tine ai sanse foarte mari sa obtii acel ceva. Eu vreau sa ma schimb,si asta depinde DOAR DE MINE, deci sunt pe drumul cel bun...Si totusi sunt fraiera.De ce?.. Pentru ca am uitat sa cred in mine. Pentru ca imi pasa prea mult.Pentru ca ma doare.Pentru ca gandesc prea mult si actionez prea putin.Pentru ca nu imi place sa mint,dar o fac.Pentru ca vreau sa ma schimb,si nu reusesc.Pentru ca sunt eu!



 Si iar imi promit ca azi e ultima zi..