miercuri, 1 august 2012

Darul lui Poseidon


   Intr-un sat uitat de lume,locuia nu de foarte mult timp un barbat.Oamenii se intrebasera la inceput ce cauta acel tanar intr-un sat amarat,traind atat de simplu,cand probabil putea avea tot ce isi dorise,dar nimeni nu indraznise sa il intrebe acest lucru.Si probabil nimeni nu ar fi primit nici un raspuns,asa ca oamenii se multumeau doar sa barfeasca si sa faca tot felul de presupuneri.
   Satenii il observau in fiecare zi cum se plimba,singuratic.Locuia intr-o casa la marginea satului si nimeni nu il vizitase niciodata. Toata lumea se intreba ce fel de viata avusese acel tanar inainte sa decida sa se retraga in acest loc uitat de lume:intradevar, peisajul era unul de vis,satul fiind situat la marginea marii,dar era locuit doar de oameni batrani care se cunosteau intre ei,care se nascusera acolo.Oare ce cauta acel barbat acolo?

   Se implinisera doi ani de cand Bruno se hotarase sa renunte la "cel care a fost odata", cum ii placea sa spuna.La inceput i-a fost foarte greu sa se acomodeze cu modul de a trai complet nou pentru el,dar cu timpul se obisnuise cu singuratatea.Nu il deranja ca satenii luau legatura cu el doar cand aveau nevoie sa repare ceva,ca il barfeau sau ca faceau tot felul de presupuneri.Cel mai tare il deranja ca ei credeau ca el era un singuratic si ca nu iubise niciodata.Si asta era atat de departe de adevar!Bruno iubise, iubise cu toata fiinta lui o femeie pe nume Elsa.Se cunoscusera dintr-o intamplare,dar intre ei aparu o dragoste fulgeratoare,sincera. Bruno simtea ca s-a indragostit de Elsa de cand a zarit-o prima data,si parca simtea ca o iubeste de fiecare data cand ii zambea.Nu mai simtise niciodata asa ceva,iar atunci cand se sarutasera pentru prima data parca plutise de fericire.Dar din pacate,dragostea lor fusese scurta si neroditoare.Amintirea mortii Elsei era inca vie in mintea lui Bruno,si nu de putine ori se trezea in mijlocul noptii strigandu-i numele.
   In fiecare noapte avea acelasi vis.In fiecare noapte era condamnat sa retraiasca aceleasi intamplari: imaginea cu ei doi,imbratisati,plimbandu-se de-a lungul plajei,il facea sa planga de multe ori,simtindu-se neputincios.Isi amintea cu groaza cum Elsa isi dorise sa innoate,cum el o privea zambitor in timp ce ea se dezbraca.Isi amintea costumul de baie rosu pe care il pruta,si felul cum parea ca vantul se joaca cu parul ei blond,lung.Isi amintea cum Elsa l-a sarutat,rugandu-l sa intre cu ea in apa,dar el a refuzat-o,spunandu-i ca apa este mult prea rece.Femeia chicotea atunci,spunandu-i sa ramana pe plaja,sa o priveasca, si pasea pe nisipul ud, avantandu-se printre valuri.Cand inaintase destul de mult,iar picioarele nu mai atingeau fundul marii, incepu sa inoate.Bruno o privea,fascinat.Elsa plutea atat de usor, parca era o sirena, o nimfa a marii. Isi dorise sa ii faca un semn din mana lui Bruno,dar nu se stie din ce cauza nu mai reusi sa se mentina la suprafata si se scufunda in adancuri, gemand innabusit.Bruno o vazuse si tipa ingrozit.Se ridica si alerga inspre valuri,inaintand prin apa ce devenea din ce in ce mai mare.El nu stia sa inoate,dar nu se gandea la asta. Nimic nu mai conta,isi dorea doar sa o salveze pe Elsa.Ii striga numele, chemand-o, implorand si blestemand in acelasi timp,dar nu o mai zari.O cauta mult timp,iar mai tarziu alergase dupa ajutoare,dar era prea tarziu: Elsa se inecase,iar oamenii ii recuperara trupul abia dupa 3 zile.Dar ceea ce recuperasera ei din adancurile albastre nu semanau deloc cu Elsa,iar daca femeia aceea cu trupul atat de necunoscut nu ar fi purtat costumul de baie rosu,cu siguranta Bruno ar fi crezut ca Elsa inca traieste.
    Bruno alesese sa fuga de acel oras aglomerat in care traise cu Elsa,dar nu putuse niciodata fugi de propriile ganduri.In fiecare seara il blestema pe Poseidon,zeul cel crud al apelor,ca i-o luase pe Elsa, si odata cu ea fericirea si linistea pe care o cu greu o regasise alaturi de ea.
    Intr-o zi,lui Bruno ii veni o idee despre cum ar putea sa isi potoleasca dorul pe care il simtea pentru Elsa: se duse pe plaja,cautand un bloc de marmura cat mai mare.Ii lua cateva zile pana cand gasise bucata potrivita,in cariera de piatra abandonata care se afla langa plaja.O cara cu greu in locuinta lui, inchise usa si incepu sa sclupteze trupul iubitei pe care il stia mult prea bine.Desena acum in piatra formele ei, slefuia suprafete pe care le sarutase cu mult timp in urma,creea in piatra cea mai frumoasa amintire a lui. Nu stia cat timp a trecut, uitase si sa mai manance sau sa bea apa,dar in cele din urma scluptura era gata,iar Bruno, privind-o, o vazu pe Elsa asa cum era ea - atunci.Scoase dintr-un cufar prafuit un val aproape transparent ce ii apartinuse candva Elsei si acoperi statueta,zambind.
   Multe zile Bruno se comporta cu statuia de parca era o persoana in carne si oase.Vorbea cu ea, ii maingaia chipul, ii analiza trasaturile si expresia rece a fetei.Dar timpul trecu,iar el nu mai era atat de entuziasmat de propria creatie.Ii incolti atunci in minte o idee nebuna: ce ar fi daca statuia ar prinde viata?Se putea intoarce Elsa in acest trup de piatra creeat de el?..
   Si atunci,facu ceea ce nu se gandise ca va face vreodata: cazu in genunchi, ruganu-se lui Poseidon sa il ajute,sa prinda statueta lui viata.Si mult timp nu se intampla nimic.Dar intr-o seara, Bruno visa ca pasea intr-un palat de cristal,plin cu tot felul de obiecte minunate.Intra in tot felul de incaperi,care mai de care mai minunata si plina de stralucire,si ajunse intr-un salon mare,imbracat in lumina.Pe tron statea insusi Poseidon, zeul marilor, avand in mana un sceptru de gheata.Il privi pe Bruno cu ochii lui albastrii,inumani,si isi aseza o suvita din parul alb.
   - Ce doresti? il intreba pe Bruno.
   - Vreau ca Elsa sa traiasca din nou,in acel trup de piatra pe care l-am creat eu.
   - Elsa este moarta.
   - Tu mi-ai luat-o, tipa Bruno.Si tot tu o sa mi-o dai inapoi!
   - Muritor nesabuit,sufletul Elsei se odihneste acum in Gradinile Edenului.Acolo stapaneste fratele meu, Hades.Nu pot face nimic sa te ajut.
   - Te rog, te implor, ii spuse Bruno cazand in genunchi.Ma umilesc in fata ta,ai mila de mine!
   - Ar fi ceva ce as putea face, ii spuse Poseidon ranjind.
   - Orice Marite Zeu, orice!
   - Pot invia statuia.Dar in ea nu va fi sufletul Elsei.
   - Poti invia statuia? intreba Bruno.
   Chipul barbatului se lumina si nimic din ce urma sa spuna Poseidon parca nu mai conta.
   - Da,dar ea nu va fi Elsa.
   - Te rog,doar da-i viata acelei sclupturi!
   - O voi face.Dar nimeni nu va trebui sa afle de aceasta intelegere.Si sa stii ca imi vei fi dator.
   - In viata si dincolo de moarte! striga Bruno, plecandu-se in fata lui Poseidon.
    Bruno se trezise, realizand ca a fost doar un vis,si privi statuia trist.Totul fusese doar in mintea lui.Dar bratul statuii se misca,si Bruno tipa, surprins.Bucata de piatra incepu sa prinda o culoare umana, parul scluptat deveni blond si matasos iar ochii i se colorara cu un albastru intens, inuman."Ciudat.. ochii Elsei erau caprui" isi spuse Bruno.Dar observandu-i trasaturile atat de cunoscute identifica  acea minunata faptura cu Elsa.
   - Elsa! exclama Bruno fericit, luand-o in brate.Elsa, traiesti,la naiba, chiar traiesti!
   - Ma numesc Cleo, ii spuse fata, speriata.
   - Ba nu,esti Elsa.Priveste-te in oglinda: esti Elsa,ai trupul Elsei.
   Fata isi privi trupul in reflexia unei vitrine.
   - Cine este Elsa?
   - Te voi invata, cate am sa te invat!Te iubesc Elsa,te iubesc atat de mult!
   Si se napusti asupra ei,imbratisand-o.
   Zilele treceau cu rapiditate in compania lui Cleo.Bruno o vedea in ea pe Elsa, si incerca sa o invete tot ceea ce ii placuse si Elsei, interzicand-u alte lucruri.La inceput,Cleo se simtise plina de recunostinta,dar dupa atitudinea lui Bruno i se paru plictisitoare si lipsita de sens.Simtea nevoia sa ia propriile decizii,se simtea de parca ar fi facut totul urmand un cod mut,nescris.In curand ajunsese sa isi urasca trupul care era parca cel al Elsei,si ura si faptul ca era obligata sa il iubeasca pe Bruno.Se ura si pe ea insisi.Barbatul nu o lasa sa iasa din casa, de teama ca satenii ar putea intra la banuieli,dar Cleo fugea de multe ori noaptea, plimbandu-se de-a lungul plajei.Intr-o zi insa,Bruno o urmari si vazu unde disparea Cleo in fiecare noapte:
   - Ce faci aici?Te-am mai pierdut asa odata!Nu o sa permit sa se intample asta din nou!
   - Eu nu sunt Elsa.Eu sunt o creatura a marii.Am nevoie de asta.
   - Tu esti o creatie a mea!
   - Sufletul meu apartine marii,tu nu intelegi.. ii spuse fata, plangand.
   - Dar esti Elsa!
   - Nu sunt Elsa,port doar chipul ei.Am propria identitate,si imi doresc sa traiesc asa cum vreau eu,nu asa cum spui tu.
   - Dar traiesti ca Elsa..
   - Nu te poti juca cu divinitatea,Bruno.Eu nu sunt Elsa.Sunt o clona.Si clonarea nu aduce nimic bun, tine doar vie o amintire ce trebuia sa traiasca doar in sufletul tau.
   - Dar..
   - Clonarea nu este necesara.Nu poti condamna un suflet sa traiasca in alt trup!
   - Si ce vrei sa faci acum,Cleo?
   - O sa plec.
   - Ce?
   Barbatul o privi socat.
   - Sufletul meu apartine marii.
   - Poate ai dreptate..
   Lacrimi incepura sa i se scurga din ochi lui Bruno,si isi intoarse capul.Nu isi dorea ca fata sa il vada plangand.
   - Nu plange, ii spuse ea.Nu ma iubesti pe mine.E Elsa.Mereu va fi ea..
   Se duse la el si ii cauta buzele,sarutandu-l.
   - Eu te iubesc.Dar tu nu ma vei putea iubi niciodata pentru ceea ce sunt.
   - O iubesc pe Elsa..
   - Asa este.Ea a fost mereu in inima ta,nu eu, ii spuse fata, indepartandu-se.
   Bruno o privi cum pasea prin apa si isi dadu seama ca amintirea mortii Elsei era inca vie in inima lui.
   - De ce simt ca am mai trait asta? tipa el.
   - Pentru ca asa este, ii raspunse ea, privind in urma.
   - Sper sa te simti in sfarsit..libera!
   - Bruno, nu iti face griji! Sufletul meu apartine marii..traieste-ti viata cum poti mai bine.Si fii sigur ca o vei intalni pe Elsa in Eden!
   Si fata se avanta printre valuri,pana cand Bruno nu mai reusi sa o vada.Isi sterse lacrimile: acum era fericit ca o ajutase sa se elibereze de acea povara.Dar oare pacatuise, inseland amintirea Elsei cu o iluzie ce purta chiar chipul acesteia?..
   Bruno nu gasise nici un raspuns la aceasta intrebare.


     Articol inscris in MWB 33 dupa urmatoarea tema propusa de Irealia:

Clonarea umană - act salvator sau mână criminală?
- Fiinţele create prin clonare ar putea fi considerate oameni cu identitate proprie? E moral să folosim clonele umane ca piese de schimb?
- Care ar fi părțile benefice și părțile negative ale clonării umane? Se poate juca omul de-a Dumnezeu?
- Global, resursele planetei se vor consuma în maxim câteva sute de ani; este necesară clonarea umană și de ce ?

Au mai scris si: Clona  Tu, nu tu,celalt tu!

25 de comentarii:

  1. nu inteleg ...de ce nimeni nu foloseste nume romanesti ? De ce in loc de Bruno nu ai pus Vasile sau Marian ..sau orice alt nume romanesc. Cred ca ar fi fost mult mai frumos... asta e parerea mea :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai.. nu stiu de ce,dar povestea m-a facut sa ma gandesc la o zona a Germaniei despre care citeam in cartile de geografie.Iar Elsa este numele folosit de Eliade,dat perechii sacre a lui Gavrilescu din "La tiganci" :D

      Cat despre Cleo, numele ei parca ar avea legatura cu "clona".. si asta e si explicatia mea :D.Dar promit,voi lua in vedere sugestia :3

      Ștergere
  2. Frumoasă povestea ta, felicitări! Oricât de dureroasă este dispariția unei persoane dragi din viața noastră, nu o vom putea înlocui niciodată cu un „chip de lut”, sau de piatră în cazul poveștii tale :) Sufletul este unic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti place,si multumesc pentru comentariu!>:D<

      Ștergere
  3. Frumos povestită trăirea lângă o clonă.
    Să ai o noapte liniştită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit comentariul dumneavoastra aseara,si va asigur ca am avut :D multumesc mult!

      Ștergere
  4. Apreciez asocierea mitologiei cu ideea temei propuse. Este o povestire foarte frumoasa, foarte interesanta si destul de utila, care chiar te face sa te gandesti la astfel de lucruri. As fi preferat sa nu insisti pe cuvantul "clona", parca suna prea stiintific pentru o astfel de poveste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur foarte mult ca iti place,si da..acum parca tot am insistat cu acel cuvant.. "clona"..mi se pare si mie:D

      Ștergere
    2. Eh, asta e, macar a iesit ceva frumos :)

      Ștergere
  5. Pacat ca nu citesc cat mai multe persoane aceste superbe cuvinte! Ai relatat intr-un mod foarte placut!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumoasa povestirea, chiar m a purtat pe acele locuri de care vorbesti. Numele chiar dau acel ceva povestirii , poate si pentru ca eu pur si simplu nu vad o minte de roman concepand ceva de genul asta. noi avem cumva acea educatie care ne face sa intelegem si sa acceptam durerea, firescul inevitabilului. Noi parca nu incercam atat de mult sa ne credem niste zei pe pamant si sa ne luptam cu divinitatea la modul fizic, mergand pana la a face ceva ce nu se poate face. Succes in concurs si felicitari pentru abordarea temei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult,ma bucur ca iti place si te mai astept pe blogul meu >:D<

      Ștergere
  7. O poveste care atinge şi scopul pentru care a fost inventată, dar are mult mai mult miez. Felicitări şi succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult,si ma bucur ca va place!

      Ștergere
    2. Te rog mult să-mi spui pe nume şi să nu te adresezi la plural. Nu ştiu de ce parcă pe net "sună" mai bine. :))

      Ștergere
    3. Scuze atunci, m-am obisnuit sa vorbesc asa mai .. nepersonal cu persoanele pe care le consider superioare mie >:D<

      Scuze:">

      Ștergere
  8. Surâs, l-ai readus la viaţă pe Pygmalion, în vorbele tale. :)

    Of! Am o rugăminte. Pot? Dacă vrei să încerci să te obişnuieşti să laşi spaţiu după semnele de punctuaţie, textele tale spumoase ar fi mai uşor de citit de ochi ca ai mei. E doar o sugestie, nu-i o cârcoteală. Cel puţin, aşa aş vrea s-o iei. Şterge comentariul ăsta, lasă prima propoziţie doar! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur.. nu am pentru ce sa il sterg,sugestiile sunt binevenite >:D<
      Si ma bucur foarte mult ca ti-a placut,tema aleasa de tine chiar a fost pe placul meu!

      Ștergere
  9. "dar intre ei aparu o dragoste fulgeratoare,sincera"

    Oare cum o fi dragostea nesinceră? :) Parafrazându-l pe OSHO, multă lume susţine că există două tipuri de dragoste: dragostea sinceră şi dragostea nesinceră. Eu nu sunt de acord cu asta. Există dragoste şi atât. Dacă nu-i sinceră atunci nu mai e dragoste.

    Cam abruptă trecerea de la poveste la partea cu clona. Se mai poate finisa şi în alte locuri dar pe ansamblu mi-a plăcut mult. Eşti prima din cei pe care-i citesc care face distincţia între carne şi suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm..si eu cred ca exista multe tipuri de dragoste: sincera, egoista, dar si nesincera..

      Ma bucur ca ti-a placut si m-ai votat >:D<

      Ștergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..