Atasament in zadar

    Ma stanjenesc persoanele cu care obsinuiam sa vorbesc ore si acum nu sunt in stare sa schimbe nici macar cateva cuvinte cu mine. Ma stanjenesc persoanele care aveau un anume efect asupra mea candva. E ciudat cum poti trece de la ceva la nimic in doar cateva luni.
    Cred ca e vina mea ca m-am implicat prea tare. Atasamentul exagerat iti scade IQ-ul. Vezi o persoana intr-un fel cand realitatea e banala si dezamagitoare. Pacat, te credeam mai "super" in mintea mea.

    P.s: sa nu simti nimic e cel mai minunat sentiment din luuuume.

Am visat

   Am visat.. am visat o casa goala si cineva scrijelise pe toti peretii toate defectele si calitatile mele, toate amintirile si momentele mai putin placute din viata mea. Ma simteam ca si cum m-as fi plimbat prin propriul suflet si pustietatea locului m-a ingrozit.
   Simteam ca as fi umblat ore prin camerele goale pana sa apara ea. Nu am mai visat-o de luni bune. Era la fel de frumoasa, intruchiparea a tot ceea ce nu voi avea vreodata. A ras si dupa m-a ascultat. Mi-am dat seama ca urasc asta la mine:nevoia primordiala de oameni care sa ma scoata din propria mizerie. Mi-am dat seama ca doar singur te poti schimba.. si am gandit solutii pentru fiecare "problema" care ma apasa.
    A stat pe jos si m-a privit. Parea ca au trecut ore. Zile. Saptamani. Nu stiu dupa cat timp m-am trezit. Nu stiu de ce m-am trezit.
   Deseori visele mele se rezuma la urmariri ale criminalilor in serie, monstri sau oameni de care imi este dor. Doar visele cu ea sunt realiste.. si nu imi amintesc sa o fi cunoscut vreodata.

   Mi-am facut o cafea si mai am vreo 4 tigari. Maine incep facultatea si o sa arat ca naiba.

Putini

   Putini oameni iti vor asculta problemele fara sa fie tentati sa le exploateze. Putini vor face orice pentru tine fara sa iti ceara ceva inapoi.
   Incep sa cred ca prietenii adevarati sunt pe cale de disparitie. Am foarte multe cunostinte si vreo doua persoane cu care am senzatia ca pot discuta orice.. Am o gramada de amici care uneori nu imi raspund la telefon. Stiu o gramada de oameni care prefera compania mea in ciuda singuratatii. Nu ii inteleg. Am ajuns la concluzia ca singuratatea e benefica. Prefer sa citesc o carte sau sa vad un film.. persoanele nepotrivite ma incomodeaza.

   Sunt multi prosti in lumea asta si e grav ca nici macar nu se prefac. Pe cei mai multi cred ca i-a prostit dragostea. Putini se vor opri la timp in goana asta nebuna dupa iluzii. As vrea ca cineva sa ma invete si pe mine sa uit. Ar fi mai usor.

   Putini vor citi chestia asta. Putini ma vor intelege.
 

Plastilina

   Am inteles ce au vazut la mine cand mi-am dat seama ca sunt la fel ca o bucata de plastilina: banala, ieftina si al naibii de usor de modelat.
   Imi mulez personalitatea dupa orice idiot oricine doar ca sa nu deranjez. M-am chinuit tot timpul sa ma apropii de oameni si acum am realizat ca ii suport pe prea putini dintre ei. Nu imi plac persoanele mult prea pozitive, nu imi plac cei la care minciuna este un obicei si nu ii suport pe cei care se enerveaza foarte repede. Invidiez si admir (in aceeasi masura) persoanele realiste. Apreciez sinceritatea si oamenii care au un suflet curat.. pentru ca bunatatea este una din calitatile cele mai rar intalnite in zilele noastre.
 
   Am inteles cum gandesc unele persoane: nu isi gasesc "sufletul pereche" si incearca sa il construiasca, modeland personalitatea omului de langa ei.  Nu stiu daca asta e un dezastru sau cel mai frumos dar (deoarece poti distruge sau poti infrumuseta persoana de langa tine). Habar nu am daca astfel de oameni pot fi invinuiti. Putem da vina oare pe pradatori ca mananca animalele mai mici? Pana la urma oamenii sunt doar niste animale cu ratiune (sper sa nu jignesc pe nimeni, este strict parerea mea).

   Hitler spunea ca "viata nu iarta slabiciunea". Dar ce ar trebui sa faci daca stii ca ai un caracter slab? Chiar este nevoie sa ti-l modeleze cineva? Iar daca raspunsul la aceasta intrebare este "DA".. cum stii ca ai ales persoana potrivita care sa te schimbe? Oare poate o persoana sa te transforme in omul care chiar iti doresti sa fii?
   Prea multe intrebari si habar nu am unde as putea cauta raspunsuri..

Imi place toamna

 
    Imi place toamna. Totul in jurul meu se schimba. Este singurul anotimp care m-a invatat ca moartea e doar un nou inceput. Percep totul ca pe o continuitate infinita a vietii. E doar o teorie. Sunt mult prea limitata ca sa inteleg esenta. Ma doare.
    Mi-a placut mereu toamna. Toamna beau mai multa cafea si toamna ma plimb mai mult. Toamna percep singuratatea chiar relaxanta. Nuantele aprinse din jurul meu nu ma enerveaza deloc. Mereu am considerat stridentul o marca a vulgarului, dar toamnei pur si simplu i se potriveste.
    As fi vrut sa ma nasc toamna, sau macar sa mor toamna. Cred ca toti oamenii si-au imaginat sfarsitul macar o singura data, dar sunt mult prea lasi sa o recunoasca. Mai cred si ca Dumnezeu este doar un raspuns inventat de oameni pentru intrebari pe care mintea umana nu le poate intelege.
    Imi place toamna..

Ma inscriu la SuperBlog.. iar :)

 

     Voi lua o pauza de la "povestea" pe care o scriu pe WattPad si de la postarile la intamplare si cam rare de pe blog si ma voi inscrie la SuperBlog. Este a parta oara cand particip, sper sa ma descurc mai bine de data asta. Daca doriti sa va inscrieti sau pentru mai multe detalii accesati acest site.