Ura?

 
   Nu am urat in viata mea pe nimeni cu adevarat. Nu m-am hotarat niciodata sa imi dedic niciodata intreaga viata distrugerii unei persoane, desi ma fascineaza aceasta idee intr-un fel. Sunt curioasa doar cum se simte acest "sentiment" in stare pura, nealterata de constrangeri.
   Cred ca m-as pricepe sa te urasc. Sunt razbunatoare si posesiva, asta e combinatie letala. Te-as fac sa ma urasti si tu la randul tau..hmm.. pana la urma si ura e un sentiment. Urandu-ma te-ai fi gandit la mine si iluzia mea te-ar fi facut sa tremuri.. de nervi (e clar) dar oare nu ar fi adus cumva cu fiorul iubirii? Nu si in iubire regasim aceleasi vibratii, aceeasi intensitatea a gandurilor si a dorintelor? Nu amandoua aduc a boli ce nu se pot trata si ne macina sufletele? Nu construim noi scenarii in minte datorita iubirii sau a urii?
    Par aceleasi stari, doar ceea ce le declanseaza difera. Poate pana la urma "ura este doar o dragoste neimpartasita".

   Am incercat sa te iubesc si nu am voie. Am incercat sa te urasc si nu am energia necesara. TE DISPRETUIESC si asta este cel mai vinovat sentiment.