Random

    Ma doare tot corpul si ma simt ametita. Imi vine tot mai greu sa vorbesc cu oamenii. Nu mi-au placut niciodata.
    Conditia umana imi pare mai degraba o povara. Mi-as fi dorit sa fiu o pasare. Devenind altceva este singurul mod de a scapa de aceste ganduri.
   
    Simt sfarsitul. Simt depresia. Nu mai simt nimic.

Am mintit..

   Am mintit. Pe toata lumea. Imi pare rau.
   Era prea frumos sa fie adevarat.
   Realitatea este o dezamagire.

Stie cineva..

   Stie cineva vreo melodie de genul asta? Mi-am amintit ca o ascultam obsesiv inainte de adolescenta :)). Astept comentariile voastre.

Nu stiu ce titlu sa pun

   
    Am esuat, dar esecul intr-un domeniu care nu ma avantajeaza nu ma afecteaza. Mi-am dat seama ceea ce vreau zilele astea, dar e cam tarziu. Visul meu o sa mai astepte cel putin un an.
    Ma simt amortita dupa zile intregi in care plangeam din orice nimicuri. E bine. Aparent nimic nu ma mai afecteaza, dar nu ma simt deloc motivata. Sau vie.
    Am senzatia ca nu contez si nu am contat niciodata. Am senzatia ca orice as atinge nimic nu se va schimba. Simt ca nu pot influenta, ajuta sau schimba pe nimeni. Nici macar distruge. Sunt nevoita sa ma concentrez asupra propriei persoane.
    Mi-e dor de mine cea de acum un an..
 

Imi place ploaia..

  Imi place ploaia. Nu imi plac oamenii care se tem de ploaie. Nu ii inteleg.. fulgerele sunt niste zgomote adorabile. Si oamenii care iubesc ploaia sunt adorabili, desi rar mi-a fost dat sa vad asa ceva.
  Si spui ca iubesti ploaia? Pai ai dansat vreodata in ploaie? Poate doar iti place ploaia. Si mie imi place. Uite, deja imi place si sufletul tau.
   Scriu ca un copil cretin, fara pic de inspiratie. Mi-e dor de trecut.

Te-am prins in capcana infinitului*

     Te-am inchis in capcana infinitului
     cand cu maini tremurande am avut impresia
     ca ti-am cuprins sfera sufletului,
     si te-am privit
     cum priveste un copil lucrurile simple,
     cu sufletul vibrand de misterul aparentei banalitati,
     si te-am iubit
     cum iubeste verdele mladitelor solul fertil
     sau cum iubesc stelele lumina,
     si mi-ai fost dependenta mai groaznica ca heroina
     pentru oamenii care s-au pierdut in timp si iluzii,
     si zambetul tau mi-a alinat durerea la fel ca un medicament.
     Stii.. durerea sufleteasca devenea uneori fizica,
     eu nu am putut sa te imbratisez niciodata, sa te sarut niciodata,
     sa te uit niciodata..
     caci te-am inchis in capcana infinitului ce imi pulseaza in vene.
     
     

Nu mi-a spus nimeni..*

  Nu mi-a spus nimeni

  ca marea este reflexia imperfecta a cerului,

  linistea oglindita in neliniste,

  albastru reflectat in albastru.

  

  Nu mi-a spus nimeni..

  Valurile se scalda in neliniste si mister

  agitate de vanturile umede ale cerului,

  si cand Marea e calma

  poti vedea pe fundul ei nori si stelute de mare.

  

  Nu mi-a spus nimeni

  ca pentru oameni cerul este infinit,

  o limita a perfectiunii oglindita in abisul Marii.

  Nu mi-a spus nimeni

  ca cerul se oglindeste si in ochii tai

  dar ca eu nu voi putea fi niciodata Marea ta (iubire?).

  

Te rog..

   ..nu iti bate joc de mine. Nu face aceleasi greseli ca mine. Si daca nu ma iubesti, alunga-ma, dar nu calca in picioare orice urma de sentiment. Nu omora iubirea. Nu rade de o persoana care te iubeste, nu o fa sa se simta inferioara si nu ii da impresia ca tot ce simte e  gresit. Tine-ti mereu promisiunile. Fii cea mai geniala persoana pe care o cunosc. Fii asa cum te vad eu. Te rog nu iti bate joc de mine..