E teribil de greu.
Sa simti nevoia sa ii dai explicatii pe care nu le merita. Sa fii capabila sa iti diseci sufletul intr-o infinitate de bucati numai ca sa ii explici, sa vrei ca el sa te inteleaga si lui nici macar sa nu ii pese. Sa se uite la tine cu ochi goi, sa ridice din umeri si nici macar sa nu te asculte. Sa continui sa vorbesti, sa incerci sa iti explici intreaga fiinta unui om pentru care tu nu insemni nimic. E teribil de greu si doare.
Doare sa simti ca el nu intelege. Ca citeste, dar nu vrea si nu poate sa inteleaga. Ca stie tot si nu intelege (sau nu vrea sa inteleaga) nimic.
E greu sa nu mai ai cuvinte sa te explici. E greu sa incerci sa faci toate astea pentru cineva care nu merita. E greu sa te trezesti in fiecare dimineata si sa incerci sa iti acoperi toate ranile cu un strat subtire de fond de ten, imaginandu-ti ca iti izolezi cumva sufletul. E greu.. e greu sa te vindeci asa.
E teribil de greu, dar nu imposibil.
Anemona.
