Toti vor lumina de la preot. Se imping si nu le pasa de nimic altceva inafara de propria persoana. Le spun ca este aceeasi lumina si ei imi spun ca nu sunt in toate mintile. Imi dau ochii peste cap. Oamenii sunt nebuni. Iau lumina, dar in sufletul lor este bezna.
De ce toti incearca sa fie buni doar de sarbatori? De ce nu inteleg ca bunatatea sau rautatea sunt trasaturi care ne definesc fiinta, nu masti pe care le purtam doar pentru ca sa parem mai altfel? De ce oamenii care se roaga lui Dumnezeu nu se pot abtine sa pacatuiasca? Oare cati dintre cei care sunt in biserica chiar se gandesc la slujba?
Nu cred ca am vorbit aici niciodata despre felul in care cred eu in Dumnezeu. Nu as putea sa spun ca cred intr-o religie anume, tind sa aprob doar existenta unei divinitati si atat. Nu cred in nimic altceva. Nu ma pasioneaza religia si in nici un caz nu sunt o fanatica. Pentru mine exista doar Creatorul si atat. Merg la biserica de 2-3 ori pe an si ma simt impacata cu mine. Daca vrei, poti gasi divinul in orice. Chiar si in propria fiinta. Eu l-am gasit in Cretor si in scris.
Nu poate sa imi spuna nimeni ce este gresit si ce nu este. Pacatul este atunci cand fac ceva care contrazice persoana care sunt acum. Cand imi calc in picioare conceptiile si conteaza doar scopul, nu si drumul pana obtin ceea ce imi doresc. Cele mai teribile pacate pe care le-am comis au fost fata de mine. Cea mai mare greseala a mea este ca am incetat sa mai sper si sa mai lupt.
Nu o sa cred niciodata intr-o religie, cat timp nu pot crede nici macar in mine, dar macar nu dau vina pe un Dumnezeu pentru propriile greseli.
P.S: Mi-am indeplinit si "fantezia" cu aprinsul unei tigari cu "lumina sfanta". Nici eu nu sunt in toate mintile :)).
Anemona.
