duminică, 28 octombrie 2012

Am daruit emotii!


    Tremuram din cauza emotiilor mult prea puternice. Asteptasem momentul asta atat de mult timp, si acum ca ziua cea mare sosise ma simteam coplesita, imi era teama ca nu o sa ma ridic la inaltimea asteptarilor ei sau invers..
    Comandasem o sticla de sampanie si acum o asteptam pe.. ea. Pe Bianca o cunoscusem prin intermediul blogului, era acea persoana care ma ajuta mereu cu un sfat, nu ma judeca, nu ma certa sau critica. A fost usor sa ne imprietenim, i-am cerut adresa de mail si am tot vorbit. Era straniu, simteam cumva ca o cunosteam de o viata intreaga, era o persoana care facuse tot ceea ce facusem si eu, gandea ca mine, simtea ca mine.. In scurt timp a devenit una din cele mai bune prietene ale mele, abia asteptam sa ajung acasa ca sa pot aprinde laptopul si sa vorbesc cu ea, era un sentiment ciudat, cunoscusem insfarsit o persoana care reusise sa imi vada sufletul exact asa cum era el, si ma acceptase asa cum sunt.
     Stateam in cafeneaua care avea peretii decorati cu tot felul de fotografii ale unor oameni obisnuiti si le analizam atenta expresiile imortalizate - un fel de transpunere eterna a unei clipe. Unii dintre cei care se lasesera fotografiati erau fericiti, unii doar se straduiau sa para fericiti, mai erau oameni tristi, oameni cu ochii inlacrimati, oameni.. iar toate pozele erau facute chiar la masa la care stateam eu acum! Incercam sa imi dau seama daca pozele erau instantanee sau oamenii stiusera ca sunt fotografiati, sau poate..
     - Hei!
     Inima a inceput sa imi bata cu putere si mi-am ridicat tematoare privirea. Am inteles imediat cine mi-a intrerupt firul gandurilor  In fata mea era ea - una din cele mai bune prietene ale mele, aceeasi fata cu care vorbisem de cateva luni zilnic prin mail-uri si la telefon, era prima data cand o vedeam fata in fata si aveam emotii atat de mari..
    Ea imi zambea si ma privea curioasa. Avea ochii mari, negrii, buzele subtiri, tenul alb ca zapada si era destul de slabuta. Arata exact ca in fotografiile pe care mi le trimisese cu cateva luni in urma.
    - Buna! am salutat-o eu.
    S-a uitat ciudat la mine cateva clipe si dupa m-a imbratisat strans. I-am zambit si dupa ne-am asezat amadoua la masa. Am mai privit-o un timp fara sa spun nimic, apoi am insiprat adanc si facandu-mi curaj am spus:
     - Brasovul e cel mai minunat oras pe care l-am vazut in viata mea.
     A chicotit.
    - Ma bucur ca iti place, a spus ea soptit.
    - Esti norocoasa.. ca locuiesti aici.
    - O haide, sunt sigura ca nici orasul tau nu e atat de groaznic!
    Am ridicat din umeri, dorindu-mi sa par nepasatoare.
    - Daca zici tu..
    Mi-a zambit. Am inchis ochii pentru cateva clipe, amintindu-mi de surpriza pe care o aveam pregatita pentru ea. Mi-am deschis poseta si am scos din ea o cutie ambalata frumos si care avea culoarea piersicii - culoarea ei preferata. I-am intins-o si i-am zambit.

    - Pentru ce e asta? m-a intrebat.
    Nu i-am raspuns.
    - Dar.. nu e Craciunul! s-a aparat ea.
    - Sper sa iti placa, i-am spus eu.
    M-a privit curioasa. Tremura de nerabdare si in ochi i se citea surpriza cauzata de acea bucurie neasteptata. A deschis cutia cu o asa rapiditate, ca as fi putut jura ca mai are putin si sfasaie ambalajul. Inauntrul cutiutei a gasit o punguta neagra de catifea pe care a cercetat-o atenta cateva secunde, apoi a desfacut-o cuprinsa din nou de aceeasi dulce nerabdare.
     -Wow! a exclamat, in timp ce scotea medalionul Titanic Heart  din punguta de catifea.
    S-a holbat cateva secunde la minunata bijuterie, parca nevenindu-i sa creada. O priveam si imi simteam sufletul cuprins de o neasemuita bucurie, sentimentul ca un micut gest poate aduce zambetul pe un chip atat de drag ma facea fericita.
     - Arata exact ca cel din Titanic! a exclamat ea surpinsa.
     - Stiu asta la fel de bine cum stiu si ca Titanic e filmul tau preferat!
     - Hmm..
     - Colierul asta sper sa iti aminteasca mereu ca esti o persoana speciala si meriti un cadou special.
     - Chiar nu ma asteptam sa imi daruiesti asa ceva..
     Am chicotit.
     - Imi place sa fac cadouri deosebite oamenilor care ma fac sa ma simt deosebita.
     - Semeni cu mine.
     Am privit-o curioasa in timp ce scotea din buzunarul hanoracului gri pe care il purta o cutiuta rosie de mici dimensiuni. Am desfacut-o nerabdatoare si am descoperit un Inel in forma de fluture din argint incrustat cu multe cristale Swarovski . L-am cercetat curioasa, mi se parea intr-un fel cunoscut si i-am si spus asta.
     - L-am cumparat de la un magazin online.. Borealy parca.

     Am inceput sa rad.
     - Si eu tot de acolo ti-am luat cadoul.
     - Gandim la fel! a exclamat ea chicotind.
     - Imi place mult.. inelul. Serios. Ma intreb cum de nu l-am cumparat chiar eu.
     - Hmm..pana la urma tot al tau a fost sa fie.
     O chelnerita cu un zambet larg a aparut a aparut langa noi si a asezat sticla de sampanie pe masa impreuna cu doua pahare de cristal. Am privit-o recunoscatoare si atunci am observat ca avea agatat la gat un aparat de fotografiat.
     - As putea sa va fac o fotografie pe care o vom afisa aici - in cafenea?..
     M-am intrebat pentru o clipa ce a facut-o sa ne aleaga chiar pe noi.
     - Desigur! i-a raspuns Bianca ridicandu-se de pe scaunul pe care statea si venind spre mine, imbratisanu-ma.
     Am ras amandoua in timp ce chelnerita ne facea poza.
     Era doar inceputul acelei zile pe care o petreceam cu ea si ma simteam fericita ca persoana cu care vorbisem atat de mult pe blog era la fel si in realitate, aceeasi prietena buna. O priveam in timp ce deschidea sticla de sampanie si nu ma puteam abtine sa zambesc. Era pentru prima data cand o vedeam, probabil urma sa ne vedem peste un cateva luni sau cel mult un an, dar era pentru prima data cand simteam ca distanta poate consolida o prietenie, daca sentimentele sunt sincere si dezinterisate..
     - Iar gandesti prea mult! Hai sa ciocnim o cupa de sampanie..
     Mi-am alungat gandurile si am ridicat paharul de sampanie de pe masa, ciocnindu-l de al ei. Urma sa toastam in numele prieteniei ce ne lega, iar mie nu imi mai pasa de nimic atat timp cat ea imi era alaturi.
   
   Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 11
     

2 comentarii:

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..