Nu mai reusesc sa scriu..

    Nu inteleg ce se intampla cu mine.
    Postarile mele devin tot mai scurte si mai fara sens. Credeam ca imaginatia imi este nelimitata, dar am ajuns intr-un punct in care pur si simplu nu mai am idei, efectiv ma chinui sa scriu. Se intampla ceva cu mine si nu inteleg ce. Scrisul devine un fel de obligatie, uneori imi provoaca chiar sila.. eu chiar nu eram asa. Eu scriam pentru mine, nu pentru voi.
    Cu riscul sa ma repet, spun din nou ca nu pot sa mai scriu. Ma simt goala in interior, si nu o sa ma chinui sa gasesc cuvinte pentru a descrie aceasta stare. Nu merita.
    Poate ati trecut si voi prin asa ceva, sau poate nu. Nu stiu daca asta inseamna schimbare, dar e cam rau ce mi se intampla. Sunt destul de panicata, pentru ca mi-e teama sa nu fie sindromul paginii albe..

     Anemona.

Reteta nefericirii (*)

    Se ia un gram de suflet si se sfarama bucati,
    se sfarama cu chipul infiorat de un zambet sadic,
    neaparat exagerat de trist.
    Se infasoara pulberea obtinuta in foite
    murdare de ganduri nespuse si urme de ruj.
    Iti spun ca nu este necesar sa folosesti un filtru,
    dar amadoi stim ca tu nu poti suporta realitatea,
    mereu vei alege calea usoara,
    ocolind cu indemanare tot ce te-ar putea rani,
    fugind de adevar, chiar nu iti dai seama?..
    Iluziile dor.
    Crezi ca te droghezi cu fericire,
    dar aici e doar tutun ieftin cu gust mentolat,
    nimic special care ar putea sa te reprezinte.
    Fumeaza-ti visele si uita sa fii tu,
    arde-ti buzele incercand sa resuscitezi un vis
    ce nu a fost posibil niciodata,
    raspunde iubirii cu indiferenta
    si incearca mereu sa ii impresionezi 
    pe cei care te detesta.
    La sfarsit, in toata suferinta ta
    nu iti vei gasi calea spre fericire,
    dar vei sti macar ca (mai) ai o sansa
    daca o sa ai curajul sa fii tu.
    

Domino

    Viata noastra e ca un joc de domino: o mutare genereaza o alta si inainte sa iti dai seama cade totul in jur.
    Este posibil sa fim conectati, fara sa ne dam seama. Poate faptul ca ne pasa de ceilalti ne trage inapoi. Am observat ca oamenii egoisti sunt mult mai descurcareti, mai precisi in ganduri si miscari, ei stiu ce vor.. este halucinanta antiteza dintre mine si astfel de persoane.
    Probabil viata este ca un joc de noroc in care sansa si deciziile spontane conteaza mult prea mult. Oamenii nepasatori sunt piesele principale, dar mereu astea cad primele. Daca viata ar fi un joc de domino, as fi o piesa de pe la mijloc. Una care nu conteaza prea mult, dar cu siguranta una fara de care jocul nu ar mai exista. Imi place in acest joc faptul ca toate piesele sunt importante. Nu exista nici una inutila, toate reusesc sa creeze acel tablou dezolant cand totul se prabuseste, pentru ca nimeni nu va ramane in picioare cand jocul se va termina. Pana la urma cadem toti, ne distrugem si distrugem tot ce ne inconjoara doar de dragul jocului. Si te intreb acum : cum ai putea schimba ceva, cand regulile au fost deja stabilite?

      Anemona.
    

Nu am idee nici pentru titlu, ce naiba?!

  Eu sunt aici, cu capu-n nori,
  respirand aer cu gust de vis,
  imaginea ta imi da dulci fiori,
  dar o gonesc.. si pleaca,
              stingandu-se in abis.

     Nu imi ies rimele. Nu imi iese nimic. Gandurile sunt prea dezordonate, iar eu nu am energie sa ma adun. Ascult aceeasi melodie, o ascult la modul obsesiv, o cant (eu care stiu ca nu am voce si nu am mai simtit niciodata nevoia asta) si ma gandesc la tine. Implor in gand sa stii ce sa faci, implor sa nu ma crezi pe mine - o eu atat de nebuna si dezordonata in idei. Inca ma chinui sa ma conving ca asta nu e un sfarsit, ci doar un nou inceput putin mai dificil, dar probabil e doar o minciuna la fel ca celalalte cu care m-am obisnuit deja.
     As vrea sa spun ceva, as vrea sa scriu mai mult dar .. parca sufar de sindromul paginilor albe. Oricat as incerca sa ma concentrez, nu reusesc sa termin nimic din ce incep si nici macar sa scriu o pagina intreaga. Nu mai am rabdare, imi pierd concentrarea si.. pur si simplu uit sa fiu eu. Groaznica senzatie!

Dar daca nu-ti mai trebuie dragostea mea..
Daca nu mai ai ce sa faci cu ea.. N-o arunca asa
Mai bine aseaz-o undeva
Aseaz-o intr-un loc cu multa lume..pe o strada aglomerata
Sau intr-o sala de cinema
Poate o gaseste cineva si-are nevoie de ea...
Aseaz-o undeva, aseaz-o undeva ..daca nu-ti mai trebuie dragostea mea. 

   Uneori e bine sa vorbesti prin muzica, cand nu mai ai cuvinte.

   A.

Experienta stupida

  
    Azi e ziua aia cand ma simt patetica fara un motiv anume.
    Am fumat pentru prima data in viata mea si altceva in afara de tutun, si gestul asta m-a facut sa trec printr-o explozie de sentimente pe care cu greu le-am controlat. Am trecut de la nepasare la tristete fara sa am macar un motiv. M-am facut de ras in fata colegilor (sau cel putin asa cred, prietena mea a reactionat mai urat) si ma simt mai umilita ca niciodata.
     Nu este vina anturajului, am vrut doar sa vad cat de jos pot ajunge. Si acum imi este teama, dar stiu macar ca ma voi opri la timp. Mi-am aruncat toate tigarile, jurnalele vechi si ibricul preferat (unul gigantic, hai sa fim seriosi - cine naiba bea aproape 1 litru de cafea pe zi?!). Am scapat de toate dependentele, de tot ce apartine acum unui trecut de care nu o sa vreau sa mai aud prea curand.
     Vreau sa devin persoana care vreau sa fiu. Si vreau asta acum.

     P.S: Daca am invatat ceva despre fericire, stiu sigur ca fericirea nu se gaseste niciodata in trecut sau in viitor, ci intodeauna in prezent. Poate nu stiu eu unde sa caut, sau poate nu sunt eu ceea ce ar trebui..

      A.
    

Ploua cu sentimente (*)

      Ploua cu sentimente.. nici macar nu am umbrela.
      Ma acopera doar camasa ta, 
      o bucata de carpa pe care mi-ai daruit-o intr-o seara
      mintindu-te ca ma protejezi.
      Apa imi imbraca trupul in infinite iluzii,
      si tu ma vezi asa cum m-ai dori,
      asa cum nu voi fi niciodata..
      Ploua, si noi - doi idioti,
      ne uitam unul la altul cu teama
      ca o sa incepem un joc
      in care nimeni nu stie regulile,
      in care amandoi o sa (ne) pierdem.
      Printr-o minune ma multumesc doar
      sa ascult sunetul respiratiei tale,
      abia ma pot abtine sa nu te imbratisez.
      Ploua cu sentimente..


     * incercare de poezie. Incercare!

 

Cautam fericirea in trecut

    Ne apropiem de dezumanizare intr-un ritm rapid, infernal. Nici nu ne dam seama..

    Nu suntem niciodata multumiti cu ceea ce avem. Cand ne simtim singuri, ne-am dori sa ne fie alaturi cineva care sa ne stranga in brate si sa ne iubeasca neconditionat. Cand gasim acea persoana, incepem sa tanjim dupa momentele de singuratate. Mereu pretindem ca vrem sa stim adevarul, ca putem sa ii facem fata.. dar de cate ori nu am inchis ochii dorindu-ne doar sa ascultam si sa credem niste minciuni dulci?

    Uneori ne dorim sa simtim haosul, sa gasim acel ceva care sa ne dea viata peste cap, alteori tanjim doar sa simtim linistea si siguranta unei vieti monotone. Uneori ne dorim sa zburam pana la nori, alteori vrem doar sa ramanem constanti unei singure stari linistite. Avem momente cand ne dorim prieteni, dar ne este teama sa ne deschidem in fata lor si increderea devine o problema.

    Cand afara este cald, ne-am dori sa ne plimbam prin ploaie. Cand ploua, preferam sa stam in casa si sa ne anulam toate planurile in favoarea unui film bun si a unei cani cu ciocolata calda. Cand este iarna, am dori sa simtim caldura verii. Cand este vara, avem momente cand ne este dor sa facem un om de zapada. 

    Cautam iubirea in orice. Cand o gasim, ajungem la concluzia ca nici asa nu ne este bine si fugim pur si simplu, fara nici macar un regret.

    Cautam un loc de munca stabil, prieteni, cautam sa ne "construim" viata asa cum am visat intodeauna, cautam ocazii, cautam sa profitam de oportunitati, cautam.. fix ceea ce nu avem nevoie in acel moment.

    Nu suntem niciodata multumiti. Regasim fericirea in trecut, si ne dam seama ca au fost momente in viata noastra cand am avut tot ce ne trebuia si pur si simplu nu am stiut sa apreciem. Habar nu am ce trebuie sa faci ca sa fii fericit, dar cred ca este necesar sa te multumesti cu ceea ce ai. 

    Probabil cel mai mare defect al nostru (ca oameni) este ca nu suntem multumiti niciodata. Cum imi spunea mereu o prietena, "regretele vin intodeauna prea tarziu". Probabil asta este blestemul nostru.. ca fericirea sa nu fie altceva decat o iluzie a unui trecut in care am uitat sa traim.

     Anemona.

Furia

     Uneori spunem lucruri pe care nu le dorim spuse. Furia ne da un curaj grotesc, iar noi avem sentimentul ca ne jucam ultima carte. Aruncam cu vorbe fara sa ne intereseze parerea celuilalt, simtind ca parca e ultima data cand vorbim. Spunem tot ce ne trece prim minte si invatam sa uram adevarul atunci cand il citim pe alte buze.
     Dintre toate starile din lume, furia este cea mai distructiva. Ea ii aduce pe oameni in stadiul in care nu le mai pasa daca pierd sau castiga, e un moment in care rabufnesc pur si simplu si nu se pot controla. Fiecare probabil reactioneaza diferit.
     Poate singurul lucru bun in legatura cu furia este ca ne da curaj. Curajul de a spune adevarul, de a spune gandurile care ne-au macinat atat de mult timp. Dezavantajul este ca de cele mai multe ori pierzi: un iubit, un frate, un prieten.. Si totusi, pentru rasplata adevarului suntem capabili sa jucam orice.

     Anemona.