Eu sunt aici, cu capu-n nori,
respirand aer cu gust de vis,
imaginea ta imi da dulci fiori,
dar o gonesc.. si pleaca,
stingandu-se in abis.
Nu imi ies rimele. Nu imi iese nimic. Gandurile sunt prea dezordonate, iar eu nu am energie sa ma adun. Ascult aceeasi melodie, o ascult la modul obsesiv, o cant (eu care stiu ca nu am voce si nu am mai simtit niciodata nevoia asta) si ma gandesc la tine. Implor in gand sa stii ce sa faci, implor sa nu ma crezi pe mine - o eu atat de nebuna si dezordonata in idei. Inca ma chinui sa ma conving ca asta nu e un sfarsit, ci doar un nou inceput putin mai dificil, dar probabil e doar o minciuna la fel ca celalalte cu care m-am obisnuit deja.
As vrea sa spun ceva, as vrea sa scriu mai mult dar .. parca sufar de sindromul paginilor albe. Oricat as incerca sa ma concentrez, nu reusesc sa termin nimic din ce incep si nici macar sa scriu o pagina intreaga. Nu mai am rabdare, imi pierd concentrarea si.. pur si simplu uit sa fiu eu. Groaznica senzatie!
Dar daca nu-ti mai trebuie dragostea mea..
Daca nu mai ai ce sa faci cu ea.. N-o arunca asa
Mai bine aseaz-o undeva
Aseaz-o intr-un loc cu multa lume..pe o strada aglomerata
Sau intr-o sala de cinema
Poate o gaseste cineva si-are nevoie de ea...
Aseaz-o undeva, aseaz-o undeva ..daca nu-ti mai trebuie dragostea mea.
Uneori e bine sa vorbesti prin muzica, cand nu mai ai cuvinte.
A.
