Stare tampita

    Cu blog sau fara blog... tot aceeasi stare o am.
    Ma simt trista. Simt ca ceva imi lipseste, si totusi sunt resemnata. Am obosit sa tot mai caut.

    Ma gandeam ca imi lipseste o prietena foarte buna. Incepusem sa imi doresc sa am cu cine sa imi beau cafeaua, sa am cui povesti cele mai neinsemnate secrete sau sa am pe cineva care sa ma asculte pur si simplu neconditionat (bine, mai sunt persoane care fac asta... uneori). Sa am la cine sa dorm in unele seri, sa am pe cineva care sa imi raspunda la telefon oricand as suna, cineva in care sa am incredere cu adevarat. Si dupa ma gandesc.. cine naiba are nevoie de o persoana care te va dezamagi in cele din urma? In ultimul an am incheiat vreo 4 prietenii care m-au marcat. Oamenii se schimba. Eu ma schimb..
     
    Ma gandeam ca imi lipseste blogul. Probabil e cam aiurea ideea asta.
   
    Nu imi pasa de nimic din ce vor spune ceilalti. Asta sunt, asta gandesc, asta simt, asta scriu.. cine ma cunoaste imi stie si gandurile adevarate. Cine nu ma cunoaste.. doar asista la un spectacol. Din pacate unii sunt cam prosti si au si bilete in primul rand.

      
      Azi nu ma mai semnez.

Ma simt singura

   
    Ma simt singura. Blogul asta e ca o padure in care bate doar vantul. E pustiu.
    E aiurea ca nici macar cei carora le pasa nu il mai pot gasi acum.
    Ma simt cu adevarat singura, dar - in mod ciudat - stapana pe gandurile si trairile mele. Aparent mi-e bine...

    A.

Eu nu vreau sa ma judece nimeni

     "Deci eu nu vreau sa ma judece nimeni.. nu vreau sa ma judece nimeni gresit, nu sa nu ma judece.."
      De ce nu primim niciodata ceea ce ne dorim cu adevarat? De ce toata lumea incearca sa strice lucrurile/ relatiile care te fac fericit? De ce nu suporta ideea ca ai ceva ce ei si-ar dori?

      Incepand de azi nu ma mai intereseaza. Cui nu ii place sa se duca naibii. Asta sunt (sau asta cred ei ca sunt?). 
      Acum imi pasa doar de cine trebuie sa imi pese. E geniala senzatia.

      A.

Ultima sansa

    Alte persoane cunoscute care imi tot citesc blogul. Ma simt mai transparenta ca niciodata.
    De saptamana viitoare ori il sterg,ori il fac privat. Nu m-am hotarat inca, momentan vreau doar ca tot ce e scris aici sa dispara. Ma face sa imi fie rusine de mine, nu am mai simtit asta de atat de mult timp...
    Singrul motiv pentru care nu il sterg este pentru ca nu stiu cum sa dau de primul meu anonim. Simt nevoia sa imbratisez o persoana pe care e posibil sa nu o fi cunoscut niciodata (de ce simt ca o cunosc atat de bine?). As vrea sa imi scrie aici ceva...orice.. as vrea sa purtam o conversatie, oricat de anormala sau scurta ar fi
    Imi e rusine ca ma indragostesc atat de usor, ca simt atat de intens, ca sunt atat de imatura..

     A.

Copilul care alearga catre mare

     E o piesa de care nu ma pot satura. Imi da o senzatie de melancolie.
     Cand am ascultat-o prima data parca o parte din mine s-a incalzit. Ma simteam nerabdatoare, si nu stiam de ce. Probabil pentru ca ii intelesesem mesajul.
   
      Mi-as dori sa inchid ochii si toate problemele sa dispara. As vrea ca trecutul sa nu imi fi lasat atat de multe cicatrici sau rani inca deschise. As vrea sa ma trezesc intr-o zi si sa stiu ca totul s-a terminat, ca pot merge mai departe pastrandu-mi inca urma demnitatii care mi-a mai ramas.
      Si.. inca ascult piesa asta. Va las pe voi sa ghiciti de cine imi aminteste.

   " Regatul de-ntrebari ce l-ai mostenit, 
     Razboiul fericirii l-a pustiit
     Supusii n-au raspunsuri
     Oglinzile se sparg
     Esti doar un rege trist
     Ramas fara regat

    Copilul care alearga catre mare
    Macar o data-n viata sa mai fii 
    Nebunului lasa-i coroana
    Regele-i liber acum

    Cand erai copil, nu te intrebai
    Ce e fericirea, nu o cautai.."

     A.

Renunt la goana dupa fericire

    Nu am mai intalnit niciodata un om care sa fie cu adevarat ca mine. O persoana care sa fie atat de naturala in... melancolia ei. Ma simt putin trista, dar ma simt cu adevarat implinita. Acum nu sunt fericita, sunt doar aproape de fericire. Ador aceasta stare, chiar nu am nevoie sa ma apropii mai mult.
   
    Ascult Vama si simt cum.. nu simt nimic. Am avut grija sa imi descotoresc sufletul de sentimente inutile. Am renuntat si la cursa pentru fericire, chiar cand am ajuns la linia de sosire. Acum sunt doar eu, mai lucida ca niciodata. Nu o sa mai alerg niciodata dupa fericire, dar voi ramane o visatoare.

    Anemona.

Efectele fericirii

    Nu mi-am mai dorit de mult timp, cu atat de multa disperare, sa sufar.
    Incep sa intru in panica. Totul este perfect, dar imi dau acum seama ca perfectiunea nu ma implineste. Am trait ani buni intr-o iluzie.
    Trebuie sa schimb ceva. Trebuie sa sufar, ca sa evoluez. Acum pur si simplu nu am ce sa stric, incep sa intru in panica. Fericirea trebuia sa fie o rasplata, dar eu nu am facut nimic ca sa o merit. Nici macar nu mi-am terminat calatoria.
    Vreau sa vina toamna cu adevarat. Vreau sa imi pierd pasii prin covorul de frunze multicolore, vreau ca inima sa imi tresara atunci cand le sfaram invelisul gingas. Vreau sa ma simt nu neaparat trista, dar imi doresc sa fiu macar melancolica. Vreau sa scriu cum o faceam odata.

    Ma simt coplesita si sufocata. Aparent fericirea are efectul asta asupra mea..

    Anemona.

Particip la SuperBlog 2013

      Voi participa si anul acesta la competitia Super Blog. Am nevoie de ceva care sa ma scoata din monotonie, si ce poate fi mai bun ca o provocare?
      Am participat si anul trecut, am participat si la editia spring.. sper sa fiu finalista si de data aceasta.
      A fost o experienta foarte placuta, mi-am depasit limitele si mi-am demonstrat ca pot scrie despre orice. Abia astept data de 1 octombrie, cand se vor afisa primele probe.