Nu mi-am mai dorit de mult timp, cu atat de multa disperare, sa sufar.
Incep sa intru in panica. Totul este perfect, dar imi dau acum seama ca perfectiunea nu ma implineste. Am trait ani buni intr-o iluzie.
Trebuie sa schimb ceva. Trebuie sa sufar, ca sa evoluez. Acum pur si simplu nu am ce sa stric, incep sa intru in panica. Fericirea trebuia sa fie o rasplata, dar eu nu am facut nimic ca sa o merit. Nici macar nu mi-am terminat calatoria.
Vreau sa vina toamna cu adevarat. Vreau sa imi pierd pasii prin covorul de frunze multicolore, vreau ca inima sa imi tresara atunci cand le sfaram invelisul gingas. Vreau sa ma simt nu neaparat trista, dar imi doresc sa fiu macar melancolica. Vreau sa scriu cum o faceam odata.
Ma simt coplesita si sufocata. Aparent fericirea are efectul asta asupra mea..
Anemona.
