Ma amuza cum unele persoane prind atat de mult curaj ascunzandu-se dupa masca "grandioasa" a anonimatului. Cat timp o poarta isi uita propria lasitate, uita ca fara acest mic artificiu nu ar putea scoate nici macar doua vorbe.
Toti anonimii de aici (cu exceptia celui inteligent) sunt niste lasi. Sunt frustrati si nesiguri. Nu stiu ce cauta aici, probabil ma cunosc si se folosesc de blogul meu ca sa spuna ceea ce in viata reala nu ar avea tupeul sa recunoasca. Un gest patetic care ii injoseste de cele mai multe ori.
Nu am cazier. Nu sunt o criminala in serie. Nu am omorat pe nimeni (ok, am omorat multi.. dar doar cu gandul). Stiu sa pastrez un secret. Chiar si asa, oamenii astia ma evita cu nerusinare. Le este frica de.. mine. Le este frica de ce as putea face probabil. Imi place. Frica lor imi da putere.
Ei sunt slabi. Nu isi dau seama ca esti credibil atunci cand spui ceea ce gandesti in fata, nu cand nascocesti barfe prin comentarii anonime. Ei nu vor avea niciodata curajul sa isi dea masca jos.
Sunt satula de lasitate si ipocrizie..
Anemona.
