Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările

miercuri, 31 iulie 2013

Povesti de adormit copii

   

    Copilul ma priveste cu ochii mari. Ma roaga sa ii spun o poveste. Probabil ar ruga pe altcineva, dar nimeni nu il asculta. Se simte invizibil. Se simte defect.
    Ii sarut tamplele si ii spun ca nu toti oamenii sunt rai. Ma priveste derutat. L-as strange in brate, dar imi este teribil de teama sa nu ii frang trupul micut. Ma multumesc sa il imbratisez in gand. Tac.
    Ma roaga iar sa ii spun o poveste. Tonul vocii lui pare ca si-a pierdut din tenta inocenta. Il mint ca toti oamenii sunt buni. Ii povestesc despre gradini pline de plante aduse tocmai din Paradis, despre castele in care locuiesc doar oameni cu inima buna si despre animale nemaiauzite de nimeni.
    Copilul plange. Nu ii plac povestile mele. Ma roaga sa ii povestesc ceva real. Ma blochez. Eu si realitatea nu am fost niciodata direct proportionale.
    Il iau in brate si deschid fereastra. Pe strazile murdare e plin de cersetori: oameni cersind bani, atentie, iubire.. ma apuca sila. Copilul ii priveste cu ochii mari. Pare ca nu observa banalitatea imaginii.
    Curand, inchide ochii si adoarme. Nu realizeaza. Realitatea pare ca se modifica in sufletul lui inocent. Nu are impresia ca toti oamenii sunt buni, dar gaseste perfectiunea in orice faptura vie.
     Imi vine sa rad. Copiilor nu le plac povestile mele. Nu le-au placut niciodata.
     Anemona.

vineri, 26 aprilie 2013

Fuga (de el, de mine..)


    Am vrut sa vad si sa descopar tot ce tine de tine, dar tu nu m-ai lasat. Probabil ai crezut ca nu merit, ca imediat ce am inceput sa ma dezbrac de secrete ai fugit. La inceput am alergat dupa tine si dupa toate visele mele.
    Daca sa iti urmezi visele este o greseala, am gresit. Si mi-a placut. Am continuat sa gresesc la infinit, mi-a placut la nebunie sa sufar cu gandul la tine. Era un gest sadic sau nesabuit, dar crede-ma ca prefer starea aceea usor masochista in locul amortelii asteia dulci care m-a cuprins acum. Nu mai simt nimic. Nepasarea asta este ciudata, nu ma caracterizeaza..
    Probabil m-am plictisit sa alerg. Copii au mai multa energie.

    Anemona.