Redescopera lumea intr-un hibrid

 
   Am ocazia sa fac o plimbare cu o Toyota hibrid. Am avut norocul ca prietenul meu cel mai bun sa imi imprumute pentru cateva ore masina superba de culoarea cerului cenusiu. Nu am mai condus de ceva timp (sunt studenta si masina a ramas la parintii mei in Galati), dar sunt sigura ca abilitatile mele nu s-au diminuat.
    Acum sunt in masina si simt cum strang volanul in maini de emotie. Senzatia fina a tapiteriei ma binedispune. In aer parca pluteste mirosul libertatii. Abia ma abtin sa nu chicotesc. Ma simt ca un copil in dimineata de Craciun (bine, mint, ma simt ca mine in dimineata de Craciun)...
   Gandul ca pentru cateva ore voi fi doar eu si gandurile mele acompaniate de muzica buna ma incanta. Am avut grija sa imi aleg cateva CD-uri care imi plac mult si care se potrivesc starii mele de spirit: muzica nelinistita, rock. Sunt sigura ca plimbarea cu masina ma va relaxa, ajutandu-ma sa ma linistesc si sa uit de toate problemele. Doar cand conduc simt ca toata furia si stresul dispare ca prin farmec, lasand loc unei stari fericite si binemeritate. Pentru mine, condusul nu este doar o activitate necesara ci si un mijloc de a ma relaxa si de a uita de toate grijile.
    Imi place noul hibrid Toyota. Faptul ca este prietenoasa cu natura si emite mai putin CO2, eficienta in trafic si designul elegant o fac sa fie o masina perfecta pentru aceasta experienta (evadarea din lumea cotidiana, banala).
   Cred ca plimbarea in acest autotorism superb o sa fie o experienta atat de necesara pe care nu o voi uita curand. Sunt sigura ca redescoperind lumea intr-un hibrid o voi vedea altfel: mai lipsita de griji si mult mai frumoasa.
    Voi pluti pe strazi conducand aceasta masina si ma voi simti libera cu adevarat...

    Articol scris pentru Super Blog 2013-proba 13

Arta e un lux sau luxul e o arta?

   

       - Buna, ma numesc Laura si sunt..

       Ah, pe cine oare incerc sa pacalesc?! Nu e bine. Nu sunt destul de convingatoare. Imi privesc si reprivesc reflexia in oglinda, si imi observ tremurul usor. Un reporter adevarat nu tremura, pentru ca nu are emotii. Eu fac asta pentru prima data. Nu, nu tremur pentru prima data! Iau un interviu pentru prima data. Colega mea de camera - adevarata Laura - s-a imbolnavit. Habar nu am cum a reusit sa ma convinga sa fac eu "interogatoriul" asta pentru ea, dar m-am trezit imbracata (aproape cu forta) cu una din rochiile ei negre, tip office. Inainte sa imi dau seama ce se intampla cu mine ea m-a si ajutat sa incalt niste pantofi cu tocuri atat de inalte, ca am senzatia ca ma ia ameteala. O sa fie nevoie sa ma dau drept ea la o importanta lansare de carte. Sper sa si reusesc..

      Noi doua suntem foarte diferite. Ea are o personalitate puternica, intimidanta. Este sigura pe ea si foarte incapatanata, de popularitate nici nu se pune problema. Mereu reuseste sa isi transforme orice vis in realitate. Eu.. eu sunt doar Ioana. Colega ei de camera mult prea cuminte, cea care niciodata nu iese in evidenta cu nimic. Probabil daca oamenii si-ar dori sa ma cunoasca mai bine, nu s-ar mai multumi doar sa imi vada chipul plapand incadrat de buclele aramii si ochii albastrii ca niste intrebari de clestar. Chiar asa, poate ei ar vrea sa imi stie toate gandurile care imi tremura pe buze intodeauna, si cu siguranta ei nu m-ar mai recunoaste doar ca pe "prietena si colega de camera a Laurei" si atat.
       - Ioana, aici erai!
       Tresar cand observ imaginea Laurei reflectata in oglinda. Ma priveste cu ochii ei negri ingustati intr-o iluzie plina de o oarecare seriozitate inchipuita. Abia ma abtin sa nu chicotesc. Este foarte haioasa asa, serioasa si cu nasul rosu de la raceala. Si totusi, chiar si in aceasta situatie nu imi pot reprima ideea ca ea este una din cele mai frumoase femei pe care le cunosc vreodata. Are un farmec aparte, acel ceva care o face speciala, iar ea este constienta de acest lucru si mereu abuzeaza de dragalasenia ei. Oare asa m-a convins sa o ajut? Asta este un truc pe care il invata toti studentii de la Facultatea de Jurnalism?
      - Ioana, ma asculti?
      Acum ma priveste oarecum amuzata si nu isi poate sterge zambetul care ii lumineaza chipul.
      - Esti asa visatoare, imi sopteste ea tuguindu-si buzele.
      - Ma gandeam doar.. la interviu. Am emotii.
      Laura se apropie de mine si imi ciufuleste parul cu un gest fratesc, aparent inexplicabil.
      - O sa te descurci, ma linisteste ea.
      - Esti tu asa sigura?
      - Sunt foarte sigura.. doar te dai drept mine. Pana la urma chiar crezi ca ma poate cunoaste cineva mai bine ca tine? Suntem prietene de atat de mult timp!
      - Te cunosc, dar nu sunt sigura ca pot si sa fiu ca tine.
      - O sa reusesti tu.. sunt sigura!
      Ma imbratiseaza si ma simt de parca mi-ar transmite o gramada de emotii pozitive. Stam imbratisate ceva vreme si nici una din noi nu mai spune nimic, hmm.. situatia asta incepe sa devina putin stanjenitoare. Ma desprind din imbratisarea poate prea prieteneasca zambind incurcata si o rog sa imi dea lista de intrebari. Imi intinde o foaie impaturita pe care o tinuse ascunsa in buzunarul lateral al blugilor mulati (oare cum de nu mi-am dat seama ca avea o hartie pe acolo?).
     Iau bucata de hartie si ma uit grabita peste lista de intrebari. Din toate 20, una singura imi atrage atentia.
     - De ce ai intrebat daca "arta este un lux sau luxul este o arta"? o interoghez curioasa.
     Laura imi face cu ochiul de parca ar avea chef sa se joace cu mintea mea.
     - Mi s-a parut o intrebare interesanta.
     - Este, dar..
     - Cei?
     - Nu stiam ca esti atat de profunda.
      Ii privesc chipul cum ii radiaza de incantare.
     - Pai uite ca mai sunt si lucruri pe care nu le stii despre mine..
     - Dar care este parerea ta despre acest subiect?
     - Pai eu cred ca luxul este o arta. Luxul este atunci cand eleganta se impleteste cu bunul gust si calitatea, dar nu oricine poate face asa ceva. Oamenii care pot sa realizeze asa ceva sunt cu adevarat speciali, niste artisti ai frumosului si abstractului. De aceea consider eu ca luxul este o arta pe care doar anumiti artisti o pot executa, iar noi ne putem considera cu adevarat norocosi ca acei oameni isi pot imparti creatia cu noi - oamenii obisnuiti dar iubitori de frumos.
     O privesc uimita. A reusit sa ma lase fara cuvinte. Eu stiam ca se pricepe sa se joace cu o gramada de cuvinte doar in scris, dand culoare unor povesti care exista doar in mintea ei, dar chiar asa.. Dumnezeule! Fata asta chiar a reusit azi sa ma impresioneze.
    - Ioana, dar tu ce parere ai?
    Intrebarea ei parca ma readuce cu picioarele pe Pamant. Nu tin neaparat sa o contrazic, dar nimic nu ma poate impiedica sa imi sustin punctul de vedere.
     - Cu siguranta arta este un lux. Arta o poti face din orice, fie ca schitezi cu o bucata de carbune pe un colt de foaie o dorinta sau modelezi in putin lut o forma abstracta. Arta vine din suflet, este triumful spiritului asupra ratiunii. Poti face arta doar cu sufletul, nimic nu mai conteaza, dar stii ce e culmea? Nu oricine poate face arta! Arta este luxul celor cu suflet frumos.
    - Hmm.. imi place si parerea ta Ioana! Stii sa te exprimi frumos, nu am ce spune!
    - Putem sa vorbim peste 3 ore? o intreb simtind cum obrajii trandafirii imi tradeaza nerabdarea.
    - De ce?
    - Am uitat de lansarea de carte! Trebuie sa iau interviul in mai putin de o ora. Si.. abia astept sa aud si alte raspunsuri la aceasta minunata intrebare!
    Laura imi zambeste cald, imi spune ca regreta ca nu mi-a spus de intrebarea asta mai repede (pentru ca stie ca m-as fi rugat eu de ea atunci sa o inlocuiesc la interviu) si imi ciufuleste iar parul. O imbratisez stans, si sunt mai sigura ca niciodata ca voi face fata acestei provocari. Si totusi, abia astept sa aud si alte raspunsuri la aceasta intrebare!

       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 9

Profesorul de matematica

   
    Mi-l amintesc si acum pe domnul Popa. Este imposibil sa nu-i fi pronuntat niciodata numele daca ai facut clasele gimnaziale in scoala in care am invatat eu. Era cel mai bun profesor de matematica pe care l-am intalnit vreodata, iar toti din clasa mea ne consideram norocosi ca el ne preda matematica.
    Punea note pe drept, niciodata mai mult sau mai putin decat meritai. Zambea des si facea foarte multe glume, dar stia cand sa se opreasca si sa devina serios. Avea un stil care ne facea pe toti sa ne indragostim de acea materie care multi ani ne daduse serioase batai de cap.
    Cand ma gandesc la domnul Popa imi vine in minte imaginea lui mergand pe o bicicleta clasica de culoare verde inchis. Era singurul profesor care venea la scoala cu bicicleta si ne incuraja si pe noi sa facem asta. La sugestia lui directorul chiar a construit un spatiu special unde ne puteam pune bicicletele cat timp eram la ore.
    Ma intreb cum ar fi daca domnul Popa ar fi venit la scoala intr-o masina. Oare cum ar fi aratat acel vehicul? Ar mai fi putut el parea atat de clasic si interesant?
    Cred ca designul masinii Toyota Avensis, sofisticat si practic in acelasi timp i-ar fi accentuat trasaturile clasice si deosebite. Probabil masina ar avea culoarea verde inchis (la fel ca bicicleta lui) si interiorul ar fi gri, o culoare care lui ii placea foarte mult. Masina ar fi sigura si usor de condus, dar de fiecare data cand domnul Popa s-ar urca la volan s-ar simti ca intr-o continua provocare. Desi nu ii plac detaliile tehnice, probabil ar tine minte ca masina are 7 motoare puternice si o cabina silentioasa. S-ar simti in siguranta atunci cand conduce si pentru el asta ar fi cel mai important.
   
    Uneori mi-e dor de domnul Popa. Si atunci ne intalnim mai multi fosti colegi si mergem sa il vizitam in scoala care ne-a fost atat de draga. Sunt curioasa pentru cat timp il vom mai vedea mergand pe acea bicicleta verde inchis.

     Articol inscris pentru Super Blog 2012 - proba 1

Un suflet ca al meu!

  Cred ca printre cele mai grele (dar si cele mai placute) lucruri in viata asta este sa gasesti persoane care sa iti impartaseasca gandurile,sentimentele sau trairile.
  Prietenia este diferita,pentru ca sentimentele impartite de doua persoane sunt mereu diferite fata de altele. Imi propun ca aici sa vorbesc putin despre prietenii mei,chiar daca multi nu vor vedea aceasta postare (pentru ca nu au link-ul blogului).

   Pe EA o stiu de cand m-am nascut.Parintii nostrii erau prieteni,stateam in apartamente vecine si as putea sa spun ca am copilarit cu ea.Eram ca doua surori.Tin minte ca il dadeam pe fratele meu (care este mai mic cu 2 ani si 7 luni) jos din patut si ne suiam noi :)).Mai imi amintesc si vacantele EAcu ea la bunici.Sau cand incerca sa ma ajute la mate.Cand ne jucam cu papusile,sau de-a profesoara.Cand i-am povestit de prima iubire,si viceversa.Cand m-am tradat.. si cum nu am mai vorbit un an,si dupa am iertat,dar nu am reusit sa uit.Nu eram pregatita sa renunt la poveste..Si nu imi pare rau.Ea merita o noua sansa.Noi meritam o noua sansa..
   Ea m-a invatat ca prietenia nu moare niciodata,ca uneori o noua sansa poate schimba o persoana.. si pentru asta ii multumesc.
  
  Pe EA o stiu de la gradinita.Ne intelegeam foarte bine,dupa in generala am fost in aceeasi clasa.. Intr-un timp ne indepartasem una de alta,dar am reusit sa depasim acel moment si acum suntem bune prietene,chiar daca suntem in licee diferite :D.
  Ea m-a invatat ca prietenia poate trece peste orice obstacol.


  Pe EA o stiu de cand s-a mutat la noi la scoala,in clasa a III-a.Era genul ala de eleva care adora sa invete, iar eu eram exact invers :)).Nu prea ne-am bagat in seama la inceput,chiar daca locuiam in acelasi cartier. Dar s-a intamplat ceva .. intr-o zi in care ploaia nu incetase de cateva ore.Cand ma duceam acasa, am cazut intr-o balta,pe strada! (deh,sunt mai aiurita de felul meu).Ea m-a ajutat sa ma ridic (nici acum nu stiu de unde a aparut) si am plecat acasa impreuna.Dupa,am vorbit foarte mult si am ajuns sa o cunosc mai bine. Am devenit prietene foarte bune,am facut multe prostii impreuna,am dormit una la alta, ne-am facut temele impreuna,ne-am promis ca vom fi impreuna mereu,indiferent de piedici..
  Ea m-a invatat ce dulce este o prietenie,cand exista si o doza de nebunie pe undeva pe acolo!

  Pe EA am cunoscut-o cand a venit la noi la scoala in clasa a IV-a.Era foarte copilaroasa,si la fel eram si eu. Stiu ca ne jucam cu papusile dupa ore,si uneori uitam si sa ne facem temele :)).
  Ea m-a invatat ca e bine sa fii mereu copil,sa iti pastrezi puritatea sufletului.


  Pe EL l-am cunoscut in vacanta de vara.Era amuzant si am aflat ca vom fi colegi.Am vorbit mai mult, si ne-am inteles din prima clipa.
  M-a invatat ca poate exista o prietenie sincera intre un baiat si o fata, chiar daca uneori pare imposibil.  

  Pe EA am cunoscut-o in vacanta la bunici,si am aflat ca suntem din acelasi oras.Ne vedem foarte rar,dar mereu ne intelegem bine si ne spunem toate secretele.
  M-a invatat ca prietenii raman prieteni indiferent de timpul in care nu reusesc sa vorbeasca.  

  Pe EA am cunoscut-o pe blog.Am vorbit multe luni,ne intelegeam foarte bine.Era ceva ciudat, parca gandea ca mine,si trecuse prin tot ceea ce trecusem si eu.Nu am mai intalnit o persoana care sa fie aproape ca mine.Repet,e ciudat,pare ireal.. 
  Cand ne-am intalnit in Brasov,am stiut ca vom fi prietene pentru toata viata, indiferent de distanta care o sa fie intre noi.
  Atunci cand vorbesc cu ea,ma simt cu adevarat EU.. 
  M-a invatat ca prietenia nu tine cont de distanta dintre oameni.Ca o poti "gasi" in cele mai neasteptate locuri.Ca prietenia este cea mai importanta..


  Consider ca prietenia adevarata nu are termen de valabilitate.O prietenie poate dura o viata,daca ambele persoane se inteleg si isi acorda interesul.Orgoliile si interesele nu isi au locul intr-o prietenie. Nici minciuna sau falsitatea.
  Cred ca este usor sa iti faci un prieten,dar mai greu sa il pastrezi.

 Cele de mai sus sunt povestile mele,dar sunt convinsa ca si voi aveti prieteni si ati trecut prin experiente extraordinare!
  Oamenii fara prieteni cu siguranta simt ca ceva lipseste din viata lor.Si e ciudat,sa nu ai prieteni .. Dintre atatea persoane cu care intrii in contact zilnic,sa nu resusesti sa gasesti nici un suflet aproape de al tau!Parca mi-e groaza si sa ma gandesc la asta..
  Mi-as dori ca fiecare sa gasim acea persoana care sa ne inteleaga dintr-o privire,si daca sunt mai multe persoane,cu atat mai bine! :D 
  Mi-as dori ca fiecare sa gasim niste suflete asemenea alor noastre..
  
  P.S:Acum vad cat de mult am scris.. Dumnezeule!Dar mi-a placut atat de mult tema,ca nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la toti prietenii mei :D. 

  Articol inscris pentru MWB cu urmatoarea tema alesa de Irealia:

    Are prietenia termen de valabilitate?

    Poate distanţa distruge anii de gânduri împărtăşite cu o persoană sau mai multe?

    Cât valorează ego-ul personal şi orgoliul într-o relaţie de prietenie?"