Plastilina

   Am inteles ce au vazut la mine cand mi-am dat seama ca sunt la fel ca o bucata de plastilina: banala, ieftina si al naibii de usor de modelat.
   Imi mulez personalitatea dupa orice idiot oricine doar ca sa nu deranjez. M-am chinuit tot timpul sa ma apropii de oameni si acum am realizat ca ii suport pe prea putini dintre ei. Nu imi plac persoanele mult prea pozitive, nu imi plac cei la care minciuna este un obicei si nu ii suport pe cei care se enerveaza foarte repede. Invidiez si admir (in aceeasi masura) persoanele realiste. Apreciez sinceritatea si oamenii care au un suflet curat.. pentru ca bunatatea este una din calitatile cele mai rar intalnite in zilele noastre.
 
   Am inteles cum gandesc unele persoane: nu isi gasesc "sufletul pereche" si incearca sa il construiasca, modeland personalitatea omului de langa ei.  Nu stiu daca asta e un dezastru sau cel mai frumos dar (deoarece poti distruge sau poti infrumuseta persoana de langa tine). Habar nu am daca astfel de oameni pot fi invinuiti. Putem da vina oare pe pradatori ca mananca animalele mai mici? Pana la urma oamenii sunt doar niste animale cu ratiune (sper sa nu jignesc pe nimeni, este strict parerea mea).

   Hitler spunea ca "viata nu iarta slabiciunea". Dar ce ar trebui sa faci daca stii ca ai un caracter slab? Chiar este nevoie sa ti-l modeleze cineva? Iar daca raspunsul la aceasta intrebare este "DA".. cum stii ca ai ales persoana potrivita care sa te schimbe? Oare poate o persoana sa te transforme in omul care chiar iti doresti sa fii?
   Prea multe intrebari si habar nu am unde as putea cauta raspunsuri..