Se afișează postările cu eticheta parfum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parfum. Afișați toate postările

vineri, 8 noiembrie 2013

O poveste parfumata


      05 octombrie 2013
    
    Regina mea.. nu stiu cui ii scriu. As vorbi cu cineva, dar am senzatia ca doar acest prieten mut - jurnalul - ma poate asculta fara sa ma judece. Scriu doar ca sa ma descarc, sentimentele mi se ingramadesc in suflet si al lor ecou imi vibreaza in toata fiinta.. ma macina. Simt cum stiloul imi tremura pe hartie din cauza emotiilor si a neputintei. Incep sa cred ca sunt indragostit de tine, probabil te-am iubit inca din prima clipa cand te-am vazut. Te tineam in brate si erai cel mai frumos copil pe care il vazusem vreodata, privirea ta albastra emana caldura dragostei. Cum as fi putut sa nu ma indragostesc de tine?!
   Mi-ar placea sa domnesti asupra inimii mele asa cum domnesti in Regatul Parfumului.
   Imi pare rau Regina mea, ingerul meu.. ar fi trebuit sa te iubesc ca un parinte. Ai tai la asta se asteptau din partea mea. Au avut incredere sa te lase in grija mea inca de cand erai micuta, datoria mea era sa te ajut sa alegi mereu calea corecta si sa te invat sa intelegi toate tainele vietii.
   Regret ca eu, sfatuiorul tau, un barbat banal si cu nimic mai presus decat ceilalti, m-am indragostit de tine obsesiv, nebuneste. Regret si imi neg iubirea, sperand ca intr-o zi ea o sa dispara pur si simplu.

    07 octombrie 2013

    Dumnezeule, cat esti de frumoasa! Ai parul pictat in culorile noptii si buzele pline colorate cu cel mai apetisant rosu din lume. Ochii tai albastri sunt patrunzatori, de fiecare data cand te uiti la mine am senzatia ca imi rascolesti intreaga fiinta. Trupul tau este suplu si gratios, iar pielea atat de alba ca parca a imprumutat ceva din culoarea pura a zapezii.Dar cel mai tare probabil ma atrage parfumul tau: dulceag si provocator, reuseste sa imi mentina vii toate simturile.
    Stiu ca ai sufletul pur si inocent, dar ai invatat inca de cand erai o copila ca in lumea asta aparentele conteaza enorm de mult. Nu iti place ca oamenii sa te judece, de accea preferi sa ii lasi sa judece o masca si nu propria ta persoana. Mereu adopti o atitudine irezistibila de Killer Queen, ea se muleaza atat de bine pe personalitatea ta incat sunt teribil de usor de confundat. Te amuza cand oamenii fac tot felul de ipoteze, dar nimeni - absolut nimeni - nu reuseste sa iti cunoasca adevarata persoana. Mi-ar placea sa te deslusesc, iubita mea regina, sa te citesc ca pe o carte deschisa.. mi-ar placea sa fiu cel caruia i te deschizi cum cea mai minunata floare isi deschide petalele in fata soarelui.. mi-ar placea sa fiu eu acela care te-ar putea face fericita.



   
   15 octombrie 2013

   Intru in panica. Tatal tau ti-a dat ideea sa gasesti pentru Regatul Parfumurilor un rege. Nu ai avut nimic de obiectat. 
  M-ai rugat sa te ajut sa iti gasesti un sot care sa te merite cu adevarat. M-am bucurat. Tu - regina mea - categoric nu meriti pe oricine. Iti trebuie un barbat puternic, hotarat, frumos, inteligent si amuzant. Cu siguranta meriti - si ma doare inima sa o spun - pe cineva mult mai bun ca mine.
   Te iubesc, fericirea mea se va naste din fericirea ta. Atata timp cat zambesti, voi zambi si eu. Cand vei plange, te voi imbratisa si iti voi sterge lacrimile. 
   Voi fi mereu alaturi de tine.. esti tot ceea ce conteaza in lumea asta.

    25 octombrie 2013

  Au trecut 3 zile in care in Regatul Parfumului au venit tot felul de petitori. Pentru tine nu conta statutul lor social, iti doreai un barbat care sa te respecte si sa semene cu printul pe care il visai inca din copilarie.
   M-am resemnat cu iubirea neimpartasita, dar ma apuca furia cand ii vad pe toti cei care isi doresc sa domneasca peste Regatul Parfumurilor impreuna cu tine. Unii sunt urati, altii atat de frumosi dar goi pe interior.. parca nici unul nu te merita. Trebuie sa ma gandesc la 3 probe pe care le-ar putea trece doar cel care o merita cu adevarat..

    26 octombrie 2013

   Cel care vrea sa ii devina sot reginei trebuie:
 - sa aduca Fructe de Padure din Gradina Celor doua Lumi, dupa ce il va invinge pe dragonul de foc ce pazeste tufele magice;
 - sa culeaga Celosia din Regatul Uitarii fara sa isi piarda mintile;
 - sa calatoreasca in Belgia si sa fure esenta de praline de la cofetarul L. Karl, omul care face cea mai buna ciocolata din lume, atat de buna incat nu o imparte cu nimeni;

    Din aceste ingrendiente i-am promis ca ii voi crea cel mai seducator parfum din lume, parfum pe care i-l voi oferi cand va avea loc nunta.. daca se va dovedi vreunul din ei vrednic sa treaca peste toate aceste probe.



   08 noiembrie 2013

   Au trecut cateva saptamani si nimeni nu a trecut nici macar de prima proba. Unii au calatorit pana au gasit in cele din urma Gradina care separa cele doua lumi, dar cand au vazut dragonul au fugit.. nici macar nu au incercat sa lupte impotriva lui! Nu ar trebui ca dragostea sa te faca sa treci peste orice?! 
   In tot regatul asta nu este nimeni care sa imi iubeasca regina asa cum merita.. nici macar eu..

   
   09 noiembrie 2013

   Are parul saten si ochii caprui. Aparent banala, infatisarea acestui tanar imiatrage atentia. Nu inteleg ce ma face sa ii acord mai multa atentie lui decat celorlalti pretendenti.
   Sta in fata tronului si o priveste indraznet pe regina. Aceasta isi pleaca privirea albastra in fata lui si obrajii parca i se inrosesc. Nu am mai vazut-o vreodata sa reactioneze asa in fata unui barbat.
   Probabil daca ar fi dupa ea, nu ar trebui sa il trimit sa treaca toate probele. Nu ii ascult rugamintea tacuta si il trimit sa isi duca sarcinile la indeplinire. Regina ma priveste furioasa, de parca m-ar ura. Ii spun ca nu are de ce sa isi faca griji: daca el este alesul, se va intoarce.

   15 noiembrie 2013

   Trec zilele si el nu mai vine. Regina este tacuta si mereu pusa pe ganduri. Incep sa ma ingrijorez.. mi-e teama sa nu ma urasca. 


   23 noiembrie 2013 

   In fata regatului un calaret popeseste. Regina alearga spre el plina de speranta, iesind in graba din palat. Este el, alesul ei. 
   Il priveste si ochii i se umezesc de fericire. El se da jos de pe cal si ii strange in maini catifeaua rosie a rochiei. O saruta.
   In mod ciudat, nu ma simt gelos.
   Tanarul imi intinde toate ingrendientele si imi povesteste cum a trecut peste toate probele: pe dragon l-a infrant cu o sabie de gheata imprumutata de la Sfanta Duminica, inainte sa intre in Regatul Uitarii si-a scris memoriile pe care le-a citit in fiecare zi, randurile amintindu-i cine era si care era scopul lui... iar pe cofetarul Karl l-a pacalit, batandu-l la un joc de table (trisand bineinteles), si acesta a fost obligat sa ii dea esenta de praline pentru ca tanarul sa nu se laude in toata Belgia cu aceasta poveste.
   Cred ca o sa urmeze o nunta mare, trebuie sa ma grabesc sa fauresc uluitorul parfum.
   Superba mea regina este fericita.. si eu sunt fericit alaturi de ea. Poate ca asta inseamna dragostea cu adevarat: sa oferi fara sa astepti nimic in schimb, fericirea ta insemnand fericirea celuilalt.. chiar daca ea nu te include si pe tine.
   
    Articol scris pentru SuperBlog 2013-proba 17

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Scrisoare pentru barbatul ideal





           Dragul meu,
  
      
    Ei spun ca tu - idealul meu - nu existi. Oamenii imi spun ca nu am nevoie de o jumatate, se jura ca nu as avea nevoie de tine pentru ca sunt completa in simplitatea mea. Dar cand am avut eu nevoie de parerile lor? Cum ma pot contrazice cand stralucirea privirii tale imi lumineaza orice vis? Cine altcineva poate sti adevarul in afara umilei mele fiinte, fata pe care de fiecare data cand ochii tai patrunzatori o cerceteaza atent simte scantei electrice parca in oricare colt al sufletului?..
   Eu stiu ca existi. Sunt sigura. Nu este vina mea ca te caut cu disperare in orice barbat din viata mea. Tu esti fiinta care ar trebui sa ma completeze la fel cum noaptea completea ziua pentru a ne darui noua - muritorilor - o sansa de a ne trai firesc vietile atat de diferite. Sufletul imi este ca un puzzle, toate piesele sunt complete, le am pe toate ascunse in mine.. dar nimeni nu are rabdarea necesara sa le caute, ca sa nu mai aduc in discutie asamblarea lor. Ma simt trista si am impresia ca nici tu - idealul meu - nu te arati deloc interesat de tainele propriei mele fiinte.
    Am avut norocul sa te reintalnesc, sa imi vad visele si sperantele intrupate intr-un baiat fermecator si enigmatic. Da.. te-am regasit acum mult timp, te-am regasit intr-o persoana pe care simteam ca o cunosc de o viata. Cand ii priveam ochii simteam ca toate alegerile pe care le-am facut de cand m-am nascut si pana cand sa il intalnesc capata sens. Era destinul meu.
    Baiatul era de o tristete misterioasa ce inspira iubire. Recunosc ca sentimentele mele s-au nascut din dorinta de cunoastere, poate chiar mila, dar te asigur ca tot ce am simtit a fost de o sinceritate care mi-a intunecat orice urma a logicii propriilor idei, a fost singurul moment din viata mea cand focul ratiunii s-a stins in fata unei inimi care incerca sa iti inspire iubire. Pentru prima data in viata mea iubeam cu adevarat. Nu stiu nici pana in ziua de astazi daca sentimentele mi-au fost impartasite, asta este singurul meu regret. Daca ar fi putut sa imi marturiseasca macar conturul unei idei..
    El era mult prea paranoic ca sa se increada in mine. Mi-a spus ca orice as face sau as spune, nu ma va putea niciodata iubi. Se temea de iubire cum se tem oamenii de bolile grave, si orice as fi simtit a incercat sa ma indeparteze. Nu isi riscase niciodata inima, si eu nu eram o exceptie. Nu dorea sa imi ofere nimic, incercand disperat sa ma sperie ca nu cumva sa fie nevoit sa se descopere in fata mea. Baiatul perfect pentru mine era cea mai lasa persoana pe care am cunoscut-o vreodata.
     Tu - idealul meu - de ce te-ai intrupat in el? De ce i-ai daruit pe langa toate calitatile pe care le doream sa le posede a mea jumatate (suflet bun, creativitate, inteligenta, umor) si aceasta lasitate care i-a paralizat toate simturile? De ce l-ai facut incapabil sa ma iubeasca?
     Acum nu mai conteaza raspunsul. Nu trebuie sa imi dai tu explicatii pentru alegerile lui. Este doar vina mea ca te-am regasit intr-un chip atat de nepotrivit..
     Eroul meu, vreau sa ne intalnim. Vreau sa ma lasi sa ma indragostesc de adevaratul tu - iubitul ideal - si nu de o iluzie incapabila sa ma inteleaga. Tu esti printul la care visam cand citeam povestile minunate cu printi si printese atunci cand eram doar o copila naiva.. Tu esti cel care detine super-puterea de a ma face fericita. In imaginatie ti-am construit chipul ideal si buzele care s-ar mula perfect pe ale mele. Ai cel mai placut parfum capabil sa seduca chiar si cele mai dificile femei, parfumul Super Playboy care combina dulceata florii de begmota cu aroma tare a boabelor de piper si deliciosul mar. Esti perfect... pentru mine.
    Lasa-ma sa te cunosc cu adevarat la o intalnire romantica in localul meu preferat si scuza-mi scrisul stangaci si emotiile. Te rog.. raspunde-mi la scrisoare si accepta macar sa imi dai o sansa. Nu ma mai lasa sa ma indragostesc de toate iluziile efemere ce imi amintesc de tine!
    Sper ca ideea de a te implora sa imi acorzi o sansa printr-o scrisoare sa nu te sperie. Este singurul mod in care ma pot exprima clar, pentru ca in fata minunatului tau chip cuvintele mi-ar pali. Te iubesc.. adevarul este ca mereu am fost indragostita de tine.. 
     Tremur de nerabdare, asteptandu-te sa ma reintregesti.
    

                                                                             A ta pentru todeauna,
                                                                              fata din ale carei vise ai fost creat.


    Articol scris pentru cea mai frumoasa proba din Super Blog 2013- proba 8