Suntem oameni de sticla colorata in nuante de durere si fericire iluzorie. Inchidem in interiorul nostru emotii zugravite in culori pe care toti le observa, dar prea putin inteleg. Nici noi nu intelegem intodeauna.
Suntem oameni transparenti si expresivi. Toti isi pot da seama la ce ne gandim, si noi nu putem niciodata sa pastram o taina, nici macar cea a propriei fiinte. Suntem ca o carte deschisa, ca o poveste deja spusa, ceilalti stiu deja la ce sa se astepte, suntem atat de previzibili in confuzia noastra..
Suntem oameni de sticla si avem sufletul plin de cioburi colorate. I-am lasat sa ne distruga si i-am privit zambind, iar ei nu s-au putut abtine tentatiei. Bucuria amara se naste din gandul ca - demult - am simtit, ca povestea noastra are macar cateva pagini scrise, si nu are nimic din goliciunea unei coli noi de hartie.
Suntem oameni de sticla si suntem norocosi ca durerea nu ne-a sfaramat intreaga structura.
Suntem oameni de sticla si nenorocul nostru este ca sticla asta nu este opaca pentru nimeni. Prin noi (din pacate) toata lumea poate sa vada adevarul, dar prea putini inteleg.
Suntem oameni de sticla si suntem confuzi.
Suntem oameni..
Anemona.
