Am crezut mereu ca in iarna este un strop de magie. Culoarea zapezii imi pare culoarea nimicului. Imbratiseaza ramurile copacilor lent, apocaliptic, etern. Se contopeste cu nuanta trista ce cerului si reuseste sa ingroape orase, tari si sentimente.
Blocurile dispar din jurul meu si tot ce vad este un amestec neuniform de gri si alb. Sufletele oamenilor inoata prin ninsoare, danseaza, saruta fulgii jucausi. Saruta vidul. Supravietuirea e doar o chestie de moment.
Uitasem ca nu suntem nemuritori. Nu am plans eu, mi-a plans sufletul. Am crezut ca am eternitatea la dispozitie sa fiu ceea ce imi doresc. M-am inselat. Al meu e doar prezentul. Trecutul apartine Mortii, viitorul e doar o speranta abstracta.
Privesc oamenii pe strada si in minte conturez povesti. Ma gandesc ce simt, ce sunt cu adevarat, ce gandesc acei oameni.. ma intreb daca sunt fericiti, daca fericirea i-ar putea implini vreodata.. Ma intreb cum ar fi fost daca i-as fi cunoscut sau daca as fi fost chiar eu persoana respectiva. Imi imaginez unde pleaca, cand vor muri.. daca au copii sau nu. Le conturez in minte temerile, sperantele si iubirile.
Zambesc. Ninsoarea ingroapa orase si povesti.
