Am iubit oameni pana cand au murit in mine. Au disparut brusc, la fel de repede si de straniu cum si aparusera. Au lasat in urma doar cenusa. Am plans, am strans cenusa in pumni pana cand s-a pietrificat si am ingropat-o.
Nu imi dadusem seama ca nu sunt un om care sa uite prea usor. Am dezgropat cenusa, incercand zadarnic sa resuscitez o umbra de cadavru, o amintire, un gand, un vis, ceva, orice, ... dar ceea ce dispare cu adevarat nu se mai poate intoarce niciodata.
Astazi o asteptam sa vina. Nu aveam pretentia sa imi stearga lacrimile. Nu m-as fi suparat nici daca dupa prima fractiune de secunda cand m-ar fi zarit ar fi intors privirea. Ar fi contat doar prezenta ei, nu atitudinea..
Imi pare rau. E cadavrul prieteniei noastre si nu am avut bani sa iau nici macar un buchet de trandafiri. Sa o transform in cenusa m-a costat prea mult. Am cules de pe drum cativa crini, dar i-am aruncat imediat cand am simtit mirosul. Era o duhoare ranceda, parfumul mortii..
Acum ingrop prietenia a nu stiu cata oara si te rog in gand sa ma ierti. Sa ma iert. Nici eu nu stiu.
Ma simt aproape de indiferenta totala. Am asteptat cateva luni sentimentul asta. In sfarsit voi fi cu cativa pasi mai aproape de fericire. As zambi, dar cum as putea zambi la o inmormantare?..
Cum ai spus si tu, nu mai simti nimic. Nici macar ura. Nici o urma de sentimente. Te comporti ca si cum nu as fi existat niciodata. Nu mai vreau sa iti fac sila. Promit ca ingrop cenusa pentru ultima oara. O sa arunc cheia, si voi fi sigura ca nu voi mai deschide acel mormant niciodata.
Astazi o asteptam sa vina. Nu aveam pretentia sa imi stearga lacrimile. Nu m-as fi suparat nici daca dupa prima fractiune de secunda cand m-ar fi zarit ar fi intors privirea. Ar fi contat doar prezenta ei, nu atitudinea..
Imi pare rau. E cadavrul prieteniei noastre si nu am avut bani sa iau nici macar un buchet de trandafiri. Sa o transform in cenusa m-a costat prea mult. Am cules de pe drum cativa crini, dar i-am aruncat imediat cand am simtit mirosul. Era o duhoare ranceda, parfumul mortii..
Acum ingrop prietenia a nu stiu cata oara si te rog in gand sa ma ierti. Sa ma iert. Nici eu nu stiu.
Ma simt aproape de indiferenta totala. Am asteptat cateva luni sentimentul asta. In sfarsit voi fi cu cativa pasi mai aproape de fericire. As zambi, dar cum as putea zambi la o inmormantare?..
Cum ai spus si tu, nu mai simti nimic. Nici macar ura. Nici o urma de sentimente. Te comporti ca si cum nu as fi existat niciodata. Nu mai vreau sa iti fac sila. Promit ca ingrop cenusa pentru ultima oara. O sa arunc cheia, si voi fi sigura ca nu voi mai deschide acel mormant niciodata.
Nu ma vei crede niciodata, candva chiar am simtit..
Anemona.
