Sunt fericita, dar fericirea asta ma goleste de cuvinte.
Scrisul devine un fel de sport pe care nu mai am energie sa il practic. Ma consuma, si nu reusesc sa scriu nici macar cateva randuri care sa imi placa. Nu inteleg ce se intampla.
Candva am intalnit o persoana care mi-a jurat ca fericirea o sa ma distruga. Era convinsa ca eu nu sunt genul de om care stie ce sa faca atunci cand se simte implinit. O sa am mereu intrebari de pus, raspunsuri de cautat, temeri sau dileme, o sa imi gasesc eu o ocupatie - neaparat una stupida, fara nici un sens, una care sa ma oblige sa ma framant si sa nu imi lase timp sa ma simt bine..
Am ras atunci cand mi-a spus parerea lui despre mine. Am inceput sa ma comport intr-un mod detestabil, special ca sa il indepartez, sa il ranesc.. hm, cred ca atunci mi-am dat seama prima data ca intr-un fel imi place sa ranesc oameni. Un om cu sufletul bucati nu o sa poata niciodata sa te raneasca la randul lui, poate doar cand se vindeca.. dar o sa ai suficient timp la dispozitie ca sa fugi. Asta e un fel de lege nescrisa pe care probabil ar trebui sa o respecte toti oamenii.
Ma simt fericita, dar stiu ca a avut dreptate. Chestia asta ma nelinisteste.
Mesaj pentru toti anonimii enervanti: nu vreau sa imi plang de mila sau sa ma dau mare Asta este blogul meu personal si scriu tot ce am pe suflet aici. Daca nu va convine va rog sa nu mai accesati aceasta pagina. Nu incercati sa imi calcati sufletul in picioare, nu o sa reusiti :).
Mesaj pentru anonimul meu inteligent: Ai vrea sa bem o cafea weekendul asta? :)
Anemona.
