Eu nu sunt exceptia

   Cand rasare soarele ma simt fericita, dar seara ma cuprinde tristetea.
   Nu incetez sa ma intreb: cum sunt cu adevarat? Care imi este masca si care imi este adevarata fire? Exista oameni care stiu mai multe despre mine decat stiu eu, gandul asta ma intristeaza.
   Cred ca oamenii transparenti sunt tristi aproape tot timpul. Probabil nu sunt o exceptie. Am trait doar fericirea ignoranta, intensa... dar reala. Sunt confuza.


   A.

Fericirea ignoranta

     Probabil ca fericirea inseamna sa iti doresti tot ceea ce ai deja, sa te multumesti cu ceea ce ai fara sa speri la mai mult. Nu stiu daca fericirea se bazeaza pe conceptul de "viata ideala",  dar cu siguranta sa fii fericit inseamna sa ai senzatia ca toate visele devin realitate.
     In jurul nostru sunt mult prea multi oameni fericiti. Ma intreb cati dintre ei se prefac (daca chiar se prefac). Sunt mai multe tipuri de fericire, dar observ din ce in ce mai des fericirea ignoranta a unora. Am trait si eu de multe ori aceasta iluzie, dar la mine a durat dureros de putin si de cele mai multe ori a fost urmata de o perioada de depresie. E groaznic sa realizezi ca totul a fost doar in mintea ta, dar cred ca si mai rau este ca cei din jur sa iti darame castelul din iluzii fara nici un fel de avertisment si sa te oblige sa vezi realitatea.
      Eu uneori ma simt fericita. Uneori chiar ajung la concluzia ca am (aproape) tot ce mi-am putut dori. Pacat ca starea de euforie nu tine prea mult. Incep sa cred ca fericirea nu poate fi o stare permantenta.
      Am observat ca unii oameni in ignoranta lor sunt fericiti. Eu in ignoranta mea eram fericita. Poate nu aveam nevoie ca cineva sa ma trezeasca la realitate. Unii oameni nu pot supravietui realitatii. Unii oameni nu stiu sa traiasca. 
      Vreau sa invat sa traiesc.Chiar vreau. Momentan doar supravietuiesc.

     
   Anemona