Am plans de fericire..

   Azi mi-am dat seama ca sunt norocoasa. Sunt norocoasa ca am prieteni (si nu sunt putini), sunt norocoasa ca ei imi fac surprize si ma accepta asa cum sunt, sunt norocoasa ca nu ma lasa singura de ziua mea si o sa am chiar doua petreceri (sambata asta cu colegii si sambata viitoare cu prietenii).
   Azi a fost prima zi in care am plans de fericire. Azi mi-am dat seama ca am tot ce mi-am dorit vreodata, ca ma inconjoara oameni care tin la mine (chiar daca de multe ori nu ma inteleg), ca pot fi cine vreau sa fiu si am o viata inainte..
   Azi am desfacut cadoul de la bunica si am gasit acolo darul pe care i l-a facut bunicul la prima lor intalnire: o bratara din mai multe cristale, o bratara pe care mereu o admiram cand eram mica si pe care nu i-am cerut-o niciodata pentru ca nu am indraznit si mi-ar fi parut un gest nesabuit.. nu inteleg de ce nu a oferit acest dar mamei sau matusii mele, dar ea mi-a spus ca asa a simtit. M-a emotionat gestul ei.
    Parintii ma ajuta sa organizez cea mai frumoasa petrecere acasa si au incredere in mine sa ma lase singura toata seara. Au aflat ca fumez si nu mi-au reprosat nimic. Stiu ca suna stupid, dar intr-un fel ma simt eliberata. Nu trebuie sa ma mai ascund. Nu stiu daca ma inteleg, dar ma accepta asa cum sunt. Asta e tot ce conteaza.
    Ma simt norocoasa si nedemna. Stiu ca am chiar mai mult decat mi-as fi dorit vreodata. Mi-e frica sa ma gandesc ca poate nu ii merit. Mi-e frica sa nu imi dezamagesc prietenii, familia, sa nu ii dezamagesc pe cei care tin la mine. Mi-e frica sa nu aiba asteptari mult prea mari de la mine.. dar azi nu merita sa ma gandesc la asta. Azi sunt fericita. Dupa multe luni, zambetul meu chiar e sincer.

   P.S: Am probat rochita pentru majorat. Nu stiu daca imi vine bine (sper sa nu primesc complimente mincinoase diseara), dar cand m-am uitat in oglinda.. nu am mai vazut un monstru. M-am vazut pe mine asa cum vreau sa fiu. Ce ar trebui sa insemne asta?

 Anemona.

Din viata

  - Trebuie sa te porti frumos cu ei.

  O privesc cu o spranceana ridicata.Nu ma simt capabila sa fac altceva si ridic din umeri.Bunica se joaca cu o bucata din cordonul de baie.

 - De ce?

 - Pentru ca au bani.

  Simt ca ma inrosesc la fata.Sentimentul de furie incepe sa isi faca simtita prezenta,dar vreau sa ma controlez.Din milioane de motive,ea l-a gasit pe cel mai stupid.Pe cel care doare cel mai tare.Pentru ca imi aminteste de o partea a fiintei ei pe care o detest.

  - Trebuie sa ma port frumos pentru ca suntem rude.

  - Dar au bani..

  Ma uit la ea si ma rog sa nu zic vreo tampenie.

  - Stii,bunicul tau avea pensia de 15 milioane.Daca traia,tare bine mai era.

  Nu bunicul.Nu nu nu.Taci.Te rog.

  - A murit.Nenoro..

  Isi inghite cuvintele cand vede expresia mea.Dar nu mai pot,pe cuvantul meu!

  - Am impresia ca iti este dor mai mult de banii lui decat de el.Mereu dai vina pe el ca te-ai imbolnavit,de parca diabetul se ia asa,din doua vorbe!Stiu ca pentru tine era doar un betiv,dar macar isi cumpara bautura din banii lui,si nu facea scandal.Niciodata nu a facut scandal.Pentru tine doar banii sunt importanti,nu? Putea sa moara linistit,atata timp cat iti aducea postasul pensia era totul roz,corect?

  I se umezesc ochii si o privesc si eu,socata.Nu mai zic nimic.Nu mai zice nimic.Tacerea asta parca ma omoara,incet incet.Trebuia sa ma controlez.Si pentru mine banii sunt importanti.Dar nu chiar asa..

  Ma intorc si plec.Nici nu stiu daca ar trebui sa imi cer scuze.Dar nu trebuia sa vorbeasca de el.Nu asa. Mereu aduce vorba de banii lui.Si asta doare.Banii nu pot cumpara iubirea sau respectul.

  Acum sunt in camera mea si simt ecoul vorbelor rostite atunci.Zgomotele orasului ma nelinisteste, dar parca ma bucur ca nu m-a pus sa aleg intre ea si el.Probabil stia deja raspunsul..

  

  Ea nu stie cum e sa iubesti pe cineva atat de mult,incat sa fii in stare sa ii dai din zilele tale ca sa traiti amandoi la fel,sa muriti in aceeasi zi,la acelasi ceas,zambind..

  Moartea e o granita a vietii,dar nu si a iubirii..