Suntem tineri..

   Suntem tineri si avem impresia ca vesnicia ne curge prin vene. Avem senzatia ca timpul este de partea noastra, nu ne gandim niciodata la moarte si nu avem curaj sa ne implinim visele pentru ca simtim ca avem suficient timp la dispozitie.
   E o minciuna. Ne mintim singuri, ne aruncam voit in bratele monstroasei iluzii. Ce poate fi mai rau decat sa te minti singur?..
    Am crezut ca am suficient timp la dispozitie sa te fac sa ma intelegi, dar simt ca e zadarnic.. ma sufoca gandul ca nu iti sunt suficienta. Imi pare ca aud soaptele ticaite ale timpului si simt cum moartea ma imbratiseaza. Cu fiecare secunda care trece sunt mai aproape de batranete, de neputinta, de moarte..
    Nu mai am timp si chiar daca as avea, nu as rezolva nimic.
    Azi te urasc. Incepe sa imi placa.

19 ani..

    Inca ma mai intreb de ce oamenii isi sarbatoresc zilele de nastere. Nu gasesc raspunsul. E ciudat.
    Probabil in trecut varsta era un indicator al timpului de supravietuire. Resursele erau limitate si traiai cat timp puteai face fata conditiilor de viata.
    De ce oamenii isi sarbatoresc zilele de nastere?..
    E ziua mea si astfel de idei imi bantuie prin minte.
    Eu nu inteleg de ce oamenii isi sarbatoresc ziua de nastere. Pentru mine e doar o ocazie sa vad cine m-a uitat.

Mereu mi-am dorit..

    Nu am fost niciodata multumita cu ceea ce aveam. Mereu mi-am dorit altceva, ceva mai bun, mai mult, mai potrivit pentru mine.. imi vine sa rad la cat de incoerenta in idei sunt.
    Mereu mi-am dorit sa imi fortez limitele, convinsa fiind ca daca ma indrept spre imposibil limitele vor disparea, iar granitele vor deveni doar o amintire. E ciudat cat de incapatana pot fi daca imi pun ceva in minte, sunt pornita pe cele mai nebunesti idei si nimic nu ma impiedica sa cred ceea ce imi doresc.
    Mereu mi-am dorit sa fiu scriitoare si sa calatoresc in toata lumea. Mi-am dorit sa cunosc oameni noi, sa respir alt aer si sa vad locuri pe care le-am putut admira doar in filme. Voi reusi sa fac acest ultim lucru cand nu ma voi atasa de oameni.
    Mereu mi-am dorit sa pot sa zbor. In naivitatea mea credeam ca acesta este singurul remediu pentru teama de inaltime.
    Mereu mi-am dorit sa fiu alta persoana, persoana care ar putea sa te faca fericit cu adevarat. Oamenii ca tine au nevoie de fericire.
    Acum vreau doar ca regretele sa dispara si sa ramana doar fascinatia unei clipe efemere...

Relaxare

   Am stat degeaba zilele astea. Am meditat. Am citit carti politiste. Mi-am dat seama ce vreau cu adevarat. Am baut ceai. Cum spuneam, am stat pur si simplu.
   Ma simt mai inteligenta, habar nu am de ce. Sunt doar putin mai clara in idei. Un repaus chiar poate face minuni.
    Mi-ar placea sa existe un buton de oprire. Un buton mare pe care orice om sa il apese cand simte nevoia unei pauze. Mi-ar placea ca oamenii sa aiba curajul sa il apese. Cateva zile de re

Vom invata sa murim

   Moartea ne va imbratisa
   sufocant si apasat.
   As fi crezut ca vesnicia
   imi curge prin vene.
   Simteam
   ca am toata viata la dispozitie
   sa fiu cu tine.
   Ce dulce minciuna!
   Esti ca un apus de soare
   trist si enigmatic.
   Sunt doar un turist
   care leneveste pe o insula paradisiaca
   admirandu-ti nuantele.
   Ca mine sunt sute..
   oameni si sperante scaldate de soare.
   Hai sa invatam sa murim,
   si daca Absolutul se indura de noi
   iti promit ca vom renaste..
   O lume doar a noastra.

   Dar cum inveti soarele sa moara?...

Craciun fericit..

   Sper sa aveti parte de un Craciun mai frumos ca al meu (de parca ar fi si greu)..
   Maine plec la munte. Sper sa imi revin.. si poate sa ma regasesc. Sper prea multe.

Ninsoarea ingroapa orase si povesti

    Am crezut mereu ca in iarna este un strop de magie. Culoarea zapezii imi pare culoarea nimicului. Imbratiseaza ramurile copacilor lent, apocaliptic, etern. Se contopeste cu nuanta trista ce cerului si reuseste sa ingroape orase, tari si sentimente.
    Blocurile dispar din jurul meu si tot ce vad este un amestec neuniform de gri si alb. Sufletele oamenilor inoata prin ninsoare, danseaza, saruta fulgii jucausi. Saruta vidul. Supravietuirea e doar o chestie de moment.
    Uitasem ca nu suntem nemuritori. Nu am plans eu, mi-a plans sufletul. Am crezut ca am eternitatea la dispozitie sa fiu ceea ce imi doresc. M-am inselat. Al meu e doar prezentul. Trecutul apartine Mortii, viitorul e doar o speranta abstracta.
   
    Privesc oamenii pe strada si in minte conturez povesti. Ma gandesc ce simt, ce sunt cu adevarat, ce gandesc acei oameni.. ma intreb daca sunt fericiti, daca fericirea i-ar putea implini vreodata.. Ma intreb cum ar fi fost daca i-as fi cunoscut sau daca as fi fost chiar eu persoana respectiva. Imi imaginez unde pleaca, cand vor muri.. daca au copii sau nu. Le conturez in minte temerile, sperantele si iubirile.

    Zambesc. Ninsoarea ingroapa orase si povesti.

Dezamagire

 
   Nu imi place ce sunt. Nu imi place cum sunt. Nu imi place cum ma comport. Nu imi plac gandurile si aspiratiile mele. Nu imi place cum arat. Nu imi place nimic.
   Urasc ca oamenii imi evita prezenta si nu imi pot face prieteni. Am senzatia ca sunt singura si e doar vina mea ca ma izolez.. probabil.
   Am stiut cand gresesc..am vrut sa gresesc..dar nu imi pot asuma consecintele. Lumea asta devine un streang care mi s-a infasurat in jurul gatului si ameninta sa ma sufoce.. am senzatia ca raman fara aer.
    Sunt o dezamagire..cea mai mare..si doare ca persoana careia i-am tradat increderea sunt chiar eu. As vrea sa fug de problema.. dar unde naiba sa fugi cand problema e propria ta fiinta?