Ce imi doresc de ziua mea

   Melodia asta. O sticla de vodka. Suc de mere. Un pachet de tigari mentolate.
   Boxele date la maxim si peretii vibrand in ritmul melodiei. Vecinii mai calmi si indiferenti ca niciodata.
   Sa dansez singura.
   Sa nu imi mai pese de nimeni si de nimic. 
   Libertate.
   O zi in care sa ma lase toti in pace.
   O zi pe care sa o traiesc ca si cum ar fi ultima din viata asta. 
     
   Si poate.. un kg de inspiratie! Desi melodia asta ma cam inspira..
 
   Si mai am o dorinta dar pe aia nu pot sa o spun, nunu, uite la ce e bun sa ai doua bloguri, cate unul pentru fiecare parte din tine :)).
   Nu stiu ce naiba am azi, sunt fericita inconstienta, atat de fericita inconstienta, imi venea sa imbratisez pe toata lumea dar nu aveam pe cine. E una din zilele alea in care gandesc ca un om normal. Nu stiu daca merit starea asta, nu stiu daca sunt mai buna sau mai rea ca ieri.. dar nici nu imi mai pasa. Starea asta e ca un pahar de suc pe care in sfarsit il savurez si nu ma mai holbez la el ca o nebuna intrebandu-ma obsesiv daca il merit..
   Ador starea asta. Si ador ca pot sa scriu cand sunt asa.
   In mod straniu, bucuria si literatura (scrisul) sunt compatibile.

    Anemona.

Am doar 18 ani..

 
       Imi contura cu varfurile degetelor fruntea in forme concentrice, usor nedefinite. Ma privea si reusea sa imi transmita multe fara sa spuna defapt nimic. O stiam de mult timp, dar aia era prima clipa cand simteam ca defapt noi doua avem acelasi suflet.
       - Ar trebui sa imi promiti ca te vei mai comporta niciodata ca o idioata.
       - Hm..
       - De azi poti fi oricine vrei sa fii. Sa nu iti pese de nimeni si de nimic. Nu iti impune limite, nu ai nevoie de asa ceva. Gandeste-te mai intai la tine si apoi la ceilalti. Ai grija sa fii persoana care vrei tu sa fii, si nu pe cea care o vor ei. Incearca sa inveti sa te iubesti. Iti amintesti la ce concluzie ai ajuns acum cateva zile, nu?
       - ...
       - Iubirea este raspunsul la toate intrebarile. Si pentru ce trebuie sa pui intrebarea, daca tu ai deja raspunsul?

     A fost ziua mea si nu m-au lasat singura. Colegii ma suporta, si parca toata lumea ma accepta asa cum sunt. Incep si sa imi confund idealul cu realitatea. De ce am impresia ca viata mea se apropie ametitor de repede de "perfectiune"? Mi-am dat seama ca nu vreau asa ceva. Nu vreau ca viata mea sa fie perfecta. Nu vreau sa ma simt 100% fericita.
    Eu din melancolie creez. Eu reusesc sa transform durerea in versuri, scrumul in ganduri, speranta in lacrimi. De o saptamana nu am mai scris nimic. Din bucurie si zambete nu reusesc sa creez nimic.
    Ma simt fericita si cred ca starea asta o sa ma distruga. E ca si cum ai avea la dispozitie cele mai sofisticate, stralucitoare si uluitoare pasteluri, si tot ceea ce reusesti sa schitezi pe panza este un peisaj pustiu de iarna. Care mai e rostul?..

    Am 18 ani si ma simt fericita. Si mi-e frica.

  A.