Azi mi-au spus 3 persoane ca traiesc "in lumea mea". Si mi-am amintit de vorba aceea: cand cineva iti spune ca esti beat nu il crezi, cand doua persoane iti spun nu stii ce sa crezi si cand iti spun trei te duci sa te culci..
Intr-un fel le dau dreptate. Traiesc in lumea mea pentru ca nu pot sa accept "normalitatea".Am trecut printr-o experienta traumatizanta in copilarie (poate voi povesti,acum nu pot si nu promit).
Nu poti pretinde ca esti normal cand e clar ca nu esti. Sau poti?Nu stiu,nu am de unde sa stiu, nu am incercat niciodata. Mereu mi-am facut propriile reguli, am trait dupa un cod nescris numai si numai pentru a evita sa nu par idioata (in viziunea mea). E umpic ciudat - daca ma gandesc mai bine.
Ma gandeam sa va dau cateva exemple,poate ma intelegeti mai bine.. Una din ele este "nu zambi niciodata daca nu esti fericita".Cu ce m-am ales?.. Par suparata tot timpul. "Nu face niciodata primul pas, teama de esec e prea mare". De aici am ramas cu frica de a ma apropia de oameni. "Nimeni nu stie ce este in sufletul tau.Nu lasa nici o persoana sa se apropie prea mult de el,sa iti stie toate secretele.. ideal este sa ai mai multi prieteni,dar sa nu stie nimeni chiar totul despre tine".. regula asta m-a ajutat mult.
Mai am multe din acestea.Prea multe.
In ganduri sunt mereu foarte organizata, dezordine e doar in viata mea.
Sa stiti ca "lumea mea" are peretii de sticla.Eu vad perfect in exterior dar nimeni nu poate vedea dincolo de aparente.Nu am intalnit niciodata pe cineva care sa poata sa patrunda in sufletul meu mai mult decat vreau eu sa il las.Judecate mi-e limpede ca gheata.Zambetul rece si lacrimile dulci.
Voi dupa ce reguli va ghidati in viata?
P.S:Am fost la medic si mi-au iesit niste chisturi la ecografie.. nu e nimic grav, sunt multumita ca nu trebuie sa ma operez
