Ganduri englezesti (poate)..

     

     Azi vreau sa gandesc doar in engleza. O sa imi fie greu. Nu stiu multe cuvinte in limba asta. Nu am vrut niciodata sa invat, nu m-am crezut in stare. In fine.. sa vedem.

     Sad.
     Alone. Ugly. Cut. Cry. 
     Happy? Ilusion.
     Damn.
     Cut again. Smile. Fake smile. 
     Hope.
    Kiss. Kill inside. 
    Love. Hate. Love, hate, and love again..
    Vodka. Coffe. Smoke.
    Damn. Damn if you love me, damn if you don't..
    
      Postarea asta nu are nici un sens.. poate. Cuvintele pe care le stiu sunt contrastante, dar reprezinta strictul necesar. Nici macar nu stiu daca am scris corect. Daca ar fi sa imi fac un rezumat al propriei fiinte, poate l-as putea face numai in engleza. Pare o idee buna. Dar oare l-ar intelege cineva? De ce simt nevoia sa ma explic oricui?.. Daca o sa fac asta, o sa o fac pentru mine. Nu merita sa iti diseci sufletul pentru nimeni, pentru ca risti sa il transformi intr-un puzzle aparent imposibil de rezolvat, si daca iti mai fura si ei niste bucati.. te-ai dus naibii!
     

    "I want to care, but I don’t. I look at you and all I feel is tired. I walk through school and all I want to do is leave. I wake up in the morning and don’t know why I’m here. I feel like I’m not real."

     
      Anemona.

Ultima zi de iarna

 
     O gura de bere cu gust de lamaie. 
     Cate stele sunt pe cer in seara asta! De ce stralucesc asa tare? E prea frumos cerul pentru orasul asta. Si aerul parca e mai curat..
     O alta gura de bere si cateva ganduri mazgalite pe un carnetel cu foi albastre.
     Chiar ca e frumos cerul. Imi place. Are o nuanta nedefinita, contrastanta acelui albastru intunecat cu care eram obisnuita. Nu prea a nins iarna asta.
     Ma stramb si imi aprind una din ultimele tigari pe care le voi fuma vreodata. Si chiar cred asta. Trag un fum si simt cum imi inunda plamanii intr-o senzatie linistitoare, atat de obisnuita si totusi extrem de daunatoare. 
     "Cancer!'. Cuvintele lui ma dezgusta. Si totusi.. as fi dat orice sa mai ninga odata iarna asta. Imi place zapada. Imi place sa fac oameni de zapada, si nu pentru ca nu as avea prieteni, ci doar pentru ca am senzatia ca pot construi ceva perfect.
      Perfectiunea nu se topeste cand soarele straluceste mult prea tare, geniule..
      Postarea asta nu are nici un sens. Poate ar fi trebuit sa o denumesc "Nonsens".
     "Dar nu o sa o fac" imi spun zambind, si iau o bucata de ciocolata alba.
      De ce nu exista bere mentolata? Ideea acestei combinatii ma face sa vibrez, dar.. probabil e doar una din acele idei fara sens pe care le am de multe ori. Nu o sa gust niciodata asa ceva, cum probabil nu o sa vad niciodata Manhattanhenge-ul, cum nu o sa ajung niciodata in Viena, cum probabil Rose o sa ramana doar un manuscris (desi nu sunt atat de sigura asupra acestei idei).. hm.
     Maine poate cafeaua nu o sa aiba nici un gust, oricat de mult lapte as pune. Maine poate ideea ca lor le pasa nu o sa ma mai ingrozeasca atat de tare. Maine poate sigur imi voi controla impulsul de a-mi fuma fiecare traire. Maine poate o sa fie altfel, orice inceput este (sau ar trebui sa fie) diferit. 
     Azi ma multumesc doar sa fiu eu..

    In mod ciudat, ma simt putin mai aproape de Anemona.