Stateam si priveam tavanul. Maine urmeaza o zi groaznica (teza la romana, ascultat, lucrari..) iar eu stateam si priveam tavanul. Nu am putut sa invat nimic (dar asta nu e o problema, oricum stiu.. dar ma puteam stradui mai mult - totusi).
Imi e greu sa ma hotarasc ce vreau de fapt. Daca il vreau pe el, daca merita sa lupt, daca merita sa ma schimb pentru mine.. oare merit o noua sansa? Toti oamenii merita o noua sansa? Si daca da, de ce nu sunt multi cei care primesc una?..
Mi-e teama ca o sa ma schimb si nu o sa ii pese, si atunci tot efortul va fi in zadar, si probabil ma voi simti din ce in ce mai singura si voi (re)deveni depresiva. Mi-e teama ca nu merita sa ma lupt cu sentimentele pe care le am. Mi-e teama, mi-e atat de teama..
Aseara era ora 3 si eu nu puteam sa adorm. Genul de ganduri care ma tin treaza chiar daca sunt foarte obosita.. genul de ganduri care imi contrazic intreaga fiinta. Si pana la urma nu am ajuns la nici o concluzie.. ce vreau defapt?
Eu la intrebarea "Ce vrea cu adevarat o femeie? Ce vreau eu?" nu am reusit niciodata sa dau un raspuns satisfacator..
Anemona.
