Sta pe fotoliul de catifea, strangand tapiteria sangerie. Ma priveste fix, increzatoare. Parul blond ii mangaie umerii albi, facand-o sa semene cu o papusa de portelan.
- Mi-e mila, imi spune.
- Ti-e mila de ce?
- De cei care nu fac nimic. Genul de oameni care doar asteapta, care nu stiu sa lupte pentru ceea ce vor. Oamenii ca tine.
- Hmm..
- Sa nu mai spui niciodata ca vrei sa slabesti in timp ce mananci ciocolata sau alte porcarii. Sa nu spui ca vrei sa fie al tau, cat timp tu nu ai curajul sa ii spui macar doua cuvinte. Sa nu spui ca vrei sa scrii o carte cand nu ai mai scris o pagina de nu mai stiu cat timp. Sa nu spui..
- Taci!
- Doare, nu? ma intreaba ranjind.
- Putin.
- Te minti pe tine.
Se ridica din fotoliu si ma saruta pe obraz.
- Candva o sa iti dai seama cat de mult semanam..
E ciudat cum unele vise nu mi le pot aminti, dar altele imi raman parca obsesiv in minte si nu le pot uita. Nu o mai visasem de mult. Era si timpul..
Anemona.
