Fiecare om are chipul pe care il merita. Te-ai gandit vreodata la asta?..
Am vazut de multe ori oameni urati cu sufletul. Intunericul din ei m-a speriat, si deseori am reununtat. Dar au fost si persoane pentru care mi-as fi dorit sa pot face ceva, si am incercat sa lupt.. dar totul a fost in zadar.
Nu poti ajuta pe cineva care nu vrea sa fie ajutat. Nu poti ajuta o persoana limitata, o persoana care nu are incredere in ea, o persoana care nu e in stare nici macar sa ofere un zambet.. Este imposibil sa iti schimbi trasaturile, dar sa iti infrumusetezi chipul cu un suras este uneori atat de usor! Acum am inteles asta.
Sunt limitata (sau eram, nu stiu..). Totata viata mi-am spus ca nimeni nu s-ar uita la mine, ca nu merit nimic, ca e prea devreme pentru ca sa incep sa traiesc, sa ma bucur de prezent.. baliverne! M-am plictisit. Cum zicea si O. Paler, "Asteptarea iti da doar impresia ca faci ceva". Tot ce se intampla este ca mori incet, timpul nu asteapta pe nimeni.. am doar 17 ani, nu 100.. ar trebui sa invat sa traiesc.
Mi-am invaluit chipul intr-o aura de neincredere si acum imi este aproape imposibil sa scap de ea. Si ce ma doare cel mai tare este ca e doar vina mea.. ceilalti m-ar fi acceptat oricum, prea putini sunt cei carora le pasa cu adevarat!
Anemona.
