Daca mi-a displacut ceva cu adevarat in viata asta,aceia au fost ochii inlacrimati si privirea aceea.. pierduta. Mereu am urat ca cineva sa planga langa mine,sau mai rau - sa imi spuna avalansa aceea de ganduri,sa se "descarce".. Si cred ca urasc ca nu stiu ce sa fac.Inafara de o imbratisare si un "totul va fi bine" in care nici eu nu cred..
Mereu am fost de parere ca pentru lucrurile care te ranesc cu adevarat plangi singur.Pur si simplu..te inchizi in camera ta si plangi.Nu ai nevoie de spectatori.Nu ai nevoie de oameni care sa te compatimeasca,sa iti sopteasca minciuni sau sa isi schimbe parerea despre tine.
Tu cum te comporti cand cineva plange?Tu cand plangi?
