Joc - 10 cuvinte

   Te-as ruga sa aduci o foaie si un pix, dar suna mult prea clasic..
   Vreau sa te cunosc. Nu ma intereseaza daca esti ca mine sau esti diferit, daca esti fata sau baiat, daca ai suflet sau nu.. eu nu o sa judec. Nu am nici un drept, si cu siguranta nici tu nu ai chef de asa ceva.
    Eu vreau sa te cunosc pur si simplu. Vreau sa cunosc cat mai multi oameni, dar in special vreau sa te cunosc pe tine. Sper ca ai suficienta incredere.
    Nu o sa iti cer sa faci o compunere cu titlul "Cine sunt eu?" ... nu mai suntem clasa a III-a. Nu o sa iti cer sa imi spui un secret, sa imi dezvalui tot trecutul tau sau fiecare gand.. eu o sa iti cer doar 10 cuvinte. Abstractizeaza cat poti de mult, transforma-ti fiinta intr-un mister pe care sa mi-l descoperi dar sa nu mi-l explici niciodata..
    Scrie cele mai importante 10 cuvinte din viata ta, cuvintele fara de care nu ai putea sa iti descrii trairile, cuvintele esentiale .. Atentie! Ai voie sa folosesti maxim 2 nume, nu mai mult (as fi dezamagita sa iti folosesti propriul nume, totusi..).
    O sa incep eu: albastru (pentru ca imi aminteste de el), Bianca (cea mai buna prietena), lumina (cand spun acest cuvant ma gandesc la speranta, soare, caldura sufleteasca), racoare, inimi, ganduri, visare, aglomeratie, sentimente, nonsens (nu o sa le descifrez pe toate..).

   Sunt curioasa sa citesc cele 10 cuvinte ale voastre (fara explicatii!). Sunt curioasa cat din mine se regaseste in voi, sau cat din voi se regaseste in mine. Sunt curioasa..

     Anemona.

Albastru sau gri?

    Nu scriu cu albastru pentru ca imi aminteste de cineva. Nu scriu cu albastru pentru ca este culoarea cerului senin. Nu scriu cu albastru pentru ca este culoarea celor mai limpezi ape. Nu scriu cu albastru ca tu sa poti intelege semnificatia acestei culori. In albastru nu exista speranta! Scriu cu albastru pentru ca am vrut ca asta sa fie culoarea sufletului meu. Nu are nici o logica, nu e asa?
    Le-am dat bucati din sufletul meu si ei mi-au dat doar bucati albastre. De ce albastre? Mi-am dat seama mult mai tarziu ca bucatile alea "de suflet" (oare unii dintre ei chiar aveau suflet??) erau defapt transparente. Doar eu le vedeam albastre. Semanau mai degraba cu niste cioburi din sticla opaca si ieftina pe care eu le ridicam spre cer, si atunci le vedeam albastre. Si ma bucuram. Ma incanta ideea ca oamenii mi-au dat mie bucati de suflet albastre, si eu le-am dat lor putin din sufletul meu gri. Da.. sufletul meu era gri, plin de contraste si idei contradictorii. Griul nu este nici alb si nici negru. In nici un caz albastru. Este gri. Si il amestecam (credeam eu) cu albastrul lor. Aveam sufletul murdar de ei si nu intelegeam de ce.
   Intr-o zi am obosit sa tot tin cioburile indreptate spre cer si le-am scapat. Mi-am dat seama atunci ce schimb deplorabil facusem - cioburile zaceau pe jos iar transparenta lor avea un luciu patetic, parca usor ironic. Ma mintisem singura.
   Atunci am plans. Lacrimile le-au dat bucatilor de sticla tente demonice. Am plans si mai mult si iar am ignorat partea gri a sufletului meu. Mai este doar putin din aceasta culoare, dar o sa o pastrez doar pentru mine. Nu mai impart nimic cu nimeni. Acum prin transparenta cioburilor de sticla imi vad doar griul propriei fiinte. Ignor amprentele lor, banalitatea, le ignor transparenta vulgara a bucatilor de suflet pe care mi le-au oferit din sentimente prefacute sau batai de joc, din zambete false sau pareri gresite.
     

       21.03.2013 - ziua in care o sa imi imbrac sufletul (doar) in catifea gri

    Anemona.