L-am vazut pe baiatul cu ochi verzi.Are prietena,sunt fericiti (aparent) si se potrivesc.Totusi,nu ma pot opri sa zambesc.Si ce zambet amar!
Doream sa fiu cu el.Nu stiu in ce fel sau in ce mod,dar il doream doar pentru mine.Chiar daca stiu ca nu a fost niciodata al meu.In mintea mea a fost mult mai mult.De ce am ganduri bonlave,ireale?!
Mai avem vreo 2 ani de liceu si o sa ma uite.Nu o sa ma mai tina minte.Cred ca gandul asta ma doare cel mai tare.Mereu,mereu ma indragostesc de iluzii.Creez mintal portretul barbatului perfect si il asociez persoanelor nepotrivite.
Renunt la inca un vis.Adio,iluzie!
