luni, 9 iulie 2012

Unui strain

     
                    Straine,

  

Tu nu o sa intelegi niciodata de ce am plecat,cand impreuna puteam avea totul.Dar nu trebuie sa intelegi.Vreau ca atunci cand inchizi ochii,gandindu-te la mine,sa simti exact ce simti acum.E o poveste prea frumoasa ca sa o stric eu,caci stii si tu - nu vom putea trai fericiti pana la adanci batraneti.Viata nu este un basm,iar in prezentul asta nu este timp pentru noi..
  Nu dau vina pe mine.Te-ai straduit atat de mult timp sa ma intelegi,sa ma ajuti,sa ma indrumi. Eu imi doream doar sa ma accepti asa cum sunt,dar nu ai vrut sa ma asculti.Ai incercat sa imi descifrezi zambetele,sa imi afli toate secretele,sa imi citesti gandurile.. si pana la urma ce ai obtinut?! Finalul povestii noastre era inevitabil.
  De ce nu ai putut sa intelegi ca aveam nevoie de momente cand imi doream cu toata fiinta sa fiu singura?Ca atunci cand eram doar eu,o tigara aprinsa, un stilou si o foaie de hartie pur si simplu rataceam prin propriile ganduri?Ah,cat de multa ura era in sufletul tau!Urai faptul ca, de cand te cunoscusem, eram atat de ocupata sa traiesc prin povestea noastra ca nu mai reuseam sa scriu.Da iubitule, eu respiram prin tine,parca eram un singur trup.. Dar te-ai intrebat de ce nu mai scrisesem de atat de mult timp?De ce, dupa nopti singuratice si atat de multe ganduri nespuse foile de hartie ramaneau tot albe?! Eu simteam ca as fi incercat in zadar sa creez un personaj masculin - nici unul nu se putea ridica la nivelul tau.Eu nu puteam descrie perfectiunea,si tu erai perfect pentru tine..
  Imi pare rau ca nicioata nu ai reusit sa imi citesti gandurile.Ar fi fost un semn ca eram sortiti unul celuilalt,ca eram suflete pereche.Poate asa a fost sa fie.Eu nu te condamn.Macar reuseai sa imi intuiesti unele ganduri.Ne intelegeam..
  Iubitule, e tarziu.E tarziu si eu inca scriu o scrisoare pe care nu sunt hotarata daca sa ti-o trimit sau nu.Mi-e teama ca aceste randuri te vor face confuz,ca nu ma vei mai intelege nici cat m-ai inteles pana acum,de parca am vorbi alta limba.. Mi-e teama de tine, de ce reusesti sa faci din mine cu o singura privire,dar cel mai tare mi-e teama ca m-ai putea face sa cred in povestea noastra.
  Tu stii cum sunt.Eu m-am resemnat deja cu destinul meu.Scriitorii nu apartin unui loc sau unei persoane.. si sper sa intelegi ca nu iti voi apartine niciodata.
  De cele mai multe ori ma lupt cu mine, cu ganduri contradictorii sau cu idei nebune.Ma lupt cu acea parte din inima care se incapataneaza sa bata pentru tine.In mine se da cea mai crunta batalie,dar iti jur ca ratiunea va castiga.Nu pot sa iubesc.Nu pot sa iti apartin in totalitate.Si aleg sa fug, nestiind daca asta este o dovada de lasitate pentru ca nu am trait povestea pana la capat sau de curaj pentru ca am reuntat inainte sa distrug totul.
  Straine,tu nu ai reusi niciodata sa ma cunosti cu adevarat.Mi-ai vazut doar o masca,si te-ai indragostit,nestiind ca este doar o iluzie.Imi pare rau pentru greselile mele,imi pare rau ca fug, imi pare rau ca vei cauta in privirea copilului de mai tarziu umbra ochilor mei..
  Imi jur ca asta e ultimul lucru pe care il scriu pentru tine.Sper sa ai o viata fericita, alaturi de cineva care sa te merite.Nu ca mine.. E prea devreme sa te distrugi,sa ne distrugem amandoi. Iubirea noastra nu are nici un rost,e nefireasca,trebuie sa ne oprim cat mai avem cum.

                                                            




                                                                       Te imbratiseaza pentru ultima data,
                                                                    o straina care a inceput din nou sa scrie


Articol scris pentru MWB dupa o tema propusa de Tibi:
  
   Monologul interior: oricât de mult am analiza oamenii, nu vom ști niciodată cu adevarat ce gândesc ei.
   Ce fac oamenii când sunt singuri în mintea lor?
   Putem citi gândurile oamenilor sau doar ne permit ei să le intuim?
   Oamenii se luptă cu viața sau doar cu sinea lor?


  Alte articole inscrise in concurs: Esti sigur de ceea ce vezi?

21 de comentarii:

  1. "Scriitorii nu apartin unui loc sau unei persoane.. si sper sa intelegi ca nu iti voi apartine niciodata."
    pasajul acesta este superb...

    RăspundețiȘtergere
  2. E o tema interesanta si ai abordat-o original, dupa parerea mea :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa cum spune Sweet Lemon, ai abordat original tema. Sunt de acord ca scriitorii nu apartin unui loc sau unei persoane, scriitorii au un dar pe care nu il pot irosi in acelasi loc alaturi de aceeasi oameni. Ai raspuns totusi la intrebari, chiar daca ai transformat monologul intr-o adresare catre altcineva. In concluzie, te citez: "Eu nu puteam descrie perfectiunea si tu erai perfect pentru tine..."

    RăspundețiȘtergere
  4. scrisoarea asta ar trebui sa o trimit eu cuiva dar nu cred ca am curaj... :-<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca simti nevoia,fa-ti curaj!Eu am incredere ca vei reusi sa faci ceea ce este bine >:D<

      Ștergere
  5. Imi place si tema,si cum ai reusit sa te exprimi in legatura cu ea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult!Mi-ar placea sa scrii si tu un articol pentru MWB :d

      Ștergere
  6. Poate că ai făcut bine că ai plecat.Ai făcut-o pentru tine..

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Din cauza unor greşeli de dactilografiere am şters comantariul anterior. Îmi cer scuze.

    Iată textul corectat, rescris cu aproximaţie:
    Un monolog, un dialog, o scrisoare adresată unui necunoscut, o scrisoare cu adresă precisă, orice este posibil. Un lucru este cert. "Monologul interior" a fost realizat foarte frumos şi în mod original.

    RăspundețiȘtergere
  9. Chiar fara cuvinte m-ai lasat. Bravo, articol de nota 20 :D

    RăspundețiȘtergere
  10. "Scriitorii nu apartin unui loc sau unei persoane..." Adevărat, e o idee de ţinut minte. Cred că lumea ar fi mai frumoasă dacă nimeni n-ar aparţine nimănui. Libertatea trebuie preţuită, mai ales libertatea cugetului.

    "Te imbratiseaza pentru ultima data, o straina care a inceput din nou sa scrie"
    Asta ni se întâmplă mereu, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca da,am citit undeva ca iubirea este ca o carte,indiferent dupa cateva pagini,mereu va exista acea foaie pe care va scrie "sfarsit".. dar este o idee cam pesimista pentru mine :D

      Ștergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..