Te-am prins in capcana infinitului*

     Te-am inchis in capcana infinitului
     cand cu maini tremurande am avut impresia
     ca ti-am cuprins sfera sufletului,
     si te-am privit
     cum priveste un copil lucrurile simple,
     cu sufletul vibrand de misterul aparentei banalitati,
     si te-am iubit
     cum iubeste verdele mladitelor solul fertil
     sau cum iubesc stelele lumina,
     si mi-ai fost dependenta mai groaznica ca heroina
     pentru oamenii care s-au pierdut in timp si iluzii,
     si zambetul tau mi-a alinat durerea la fel ca un medicament.
     Stii.. durerea sufleteasca devenea uneori fizica,
     eu nu am putut sa te imbratisez niciodata, sa te sarut niciodata,
     sa te uit niciodata..
     caci te-am inchis in capcana infinitului ce imi pulseaza in vene.