Stare patologica

 
   Apusul imi imbraca peretii camerei in nuante arzatoare de foc. Nu cred ca am mai vazut niciodata un apus atat de frumos la fereastra camerei mele.
   Simt ca daca as avea suflet, vibratiile moarte si colorate mi l-ar ucide. Ca printr-o minune scap. Nu imi explic..
   Probabil scrumul nu poate arde de mai multe ori. Inca am in minte cuvintele cu care m-ai ucis..
   Stii... daca te-ai schimba..ai fi una din cele mai frumoase femei din lume.
   Taci. Daca m-as schimba as fi alta. Nu vreau sa fiu alta. Nu acum. Stiu ca ma dispetuiesti. Nu vreau sa imi adori o masca.
   Problema ta a fost ca ma cunosti cel mai bine. Ai stiut cand sa fugi, cand sa te ascunzi, cand sa pleci.. dar nu ai stiut niciodata sa iti iei adio.
   Simt nevoia sa ma descarc dar nu reusesc sa mai plang. Tremur..
   Apun in mine amintirile fara nici o urma de logica.
   Oare asta e literatura? Eu doar din tristete pot face literatura?

   Anemona.