Soarele isi revarsa razele fierbinti peste tot, incalzind orice colt al plajei. Am ochii inchisi si aud zgomotul magic al valurilor care se sparg, imbratisand tarmul. Imi imaginez culoarea albastru-verzuie a marii si simt cum intreaga mea fiinta vibreaza de incantare. Ma intind lenesa pe sejlong si oftez. Vara este un anotimp minunat, relaxant.
Am venit cu verisorii mei la mare si cand imi dau jos ochelarii ii vad jucandu-se cu nisipul, amestecandu-l cu apa pana cand ajung la consistenta dorita si modeland apoi forme, castele, oameni, vise.. e doar un joc. Zambesc. Fara sa isi dea seama, ei incearca sa faca din nisip o lume idela in viziunea lor, nu au cum sa stie ca in cateva ore vantul si valurile le vor darama castelul si din el va mai ramane doar o gramada neuniforma de nisip; e ca in viata: din cauza greutatilor si obstacolelor nu reusim niciodata sa avem o viata ideala, nimic nu iese niciodata asa cum ne asteptam. Noi - adultii - ne consolam cu acest gand si ne uitam la filme, seriale sau citim carti care ne ajuta sa ne construim o lume imaginara ideala. Cand realitatea dezamageste, imaginatia te poate ajuta foarte mult.
Unul din serialele mele preferate este "Game of Thrones", inspirat de volumele "Jocurile foamei". In aceasta serie, oamenii se lupta pentru putere, se indragostesc, sufera. Magia se impleteste in mod uluitor cu realitatea, reusind sa creeze in jurul jocului numit "uzurneala tronului" o lume mistica, ideala.
Copii se joaca baba oarba, isi ascund chipul in spatele unei masti si incearca sa ii gaseasca si recunoasca pe ceilalti folosindu-se de celelalte simturi: auditiv, olfactiv, tactil. Adultii "se joaca" mereu ascunzandu-si adevarata fire in spatele unei masti atent construite, constienti fiind de faptul ca oamenii buni si sinceri au mult de pierdut pentru ca nu sunt apreciati asa cum ar trebui. Mastile ne ajuta sa ne deghizam in fata celorlati, sa ne ascundem intentiile sau sentimentele. Nu am intalnit pana acum oameni care sa nu isi camufleze sufletele din cauza dezamagirilor sau a fricii paralizante. "Mima" m-a ajutat sa imi desavarsesc masca de care eram convinsa ca aveam atat de multa nevoie.
O amintire draguta este cand ma jucam "Flori fete sau baieti" cu nepotii vecinilor de la tara. Ne adunam toti pe ulita si jucam acest joc pana cand bunicii ne chemau in case, pentru ca era tarziu iar noi nu ne plictiseam niciodata de acest joc. Imi parea rau sa ma despart de prietenii de joaca dar ma consola gandul ca a doua zi urma sa reluam totul. Acest joc m-a invatat in mare regulile relatiilor, aici a fost prima data cand m-am gandit la baieti in alt fel decat la niste buni tovarasi de joaca, uneori nesuferiti si foarte imaturi. Incepusem sa reaizez ca oamenii sunt incompleti si au nevoie de o jumatate care sa ii reintregeasca...
In adolescenta am aplicat "regulile" pe care le dedusesem in jocuri. Consider ca jocurile sunt menite a ne invata sa ne comportam in viata si sa facem fata oricaror situatii. Chiar si oamenii mari se joaca (cu sentimente, cu alte suflete, unii chiar mimeaza dragostea etc.).
Consider ca exista jocuri pentru orice varsta. Ele ne ajuta sa ne insusim anumite trasaturi care ne fac viata mai frumoasa, condimentand-o cu distractie si invataturi importante.
Articol scris pentru SuperBlog 2013-proba 11
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..