Placere primitiva

      Ma simt beata si nu am baut nimic. Ciudata senzatie.
      Pana acum am iubit doar oameni care m-au vazut ca pe o fiinta oarecare. Le-am fost total indiferenta, dar am simtit de fiecare data ca merita sa lupt. Si am luptat, chiar daca nu am castigat niciodata.
      Pentru prima data in viata mea traiesc cu adevarat in prezent. Din cand in cand ma gandesc la viitor, dar imi revin destul de repede. De ce sa imi fac griji, cand totul este (aproape) perfect? Nu vad ce ar putea merge prost. Nici macar nu mai imi este frica. Nu ma mai recunosc.
     Cu el as putea fi fericita. As putea.. daca nu as mai avea alte vise. Mi-as dori sa scap de aspiratiile astea tampite. Cer mai mult decat merit. Of.. nimeni nu o sa inteleaga. Imi cunosc limitele foarte bine, dar nici macar nu vreau sa le depasesc. Vreau doar sa le ating si sa.. ma prabusesc. Probabil oamenii ca mine gasesc un fel de placere primitiva in chestia asta.
     Imi doresc sa scriu despre altcineva si nu gasesc cuvinte. Mi-as dori doar sa il imbratisez si sa simt ca nu o sa plece niciodata, sa simt asta macar cateva clipe, chiar daca senzatia asta imi va lasa un gust amar. Aceasta dorinta absurda este singura care imi intuneca fericirea.

      Anemona