Un vis ciudat

     Acum doua zile am avut un vis foarte ciudat, atat de ciudat ca atunci cand m-am trezit am inceput sa imi pun o gramada de intrebari. Sunt genul de persoana care are un somn teribil de agitat, ma trezesc de multe ori in timpul noptii si orice zgomot ma face sa tresar. Sa revenim totusi la ceea ce am visat acum doua zile..
     Se facea ca mergeam pe strazile pustii si priveam curioasa blocurile inalte. Din cerul de un gri murdar cadeau fulgi greoi de zapada in al caror vals puteam regasi o doza din inocenta iernii. Analizand atenta cladirile din jurul meu am recunoscut unul din cartierele din orasul meu, dar ceva nu se potrivea.. oare unde erau oamenii pe care mereu ii puteai gasi prin acest cartier? Da.. stiti la ce ma refer, la oameni in cel mai general sens cu putinta, la cei care merg grabiti, mult prea incet sau la cei care doar se plimba, la cei care sunt mereu ocupati sau la aia care zambesc  mereu, la toti oamenii care locuiau sau treceau prin acel cartier.
     Am ridicat din umeri si am zambit, privind curioasa zapada care se asternuse deja pe jos si acoperea bordurile cu un strat alb si fin, strat care se regasea si pe sosea. Pe strada nu era nici o urma de masina, dar pe aleea pe care mergeam eu am putut distinge doua urme simetrice, mici. "Ce straniu.." mi-am zis eu ridicand din umeri, si parca fara sa imi dau seama am pornit pe directia indicata de micutii pasi, urmandu-i.
      Nu stiu de cat timp urmam directia necunoscuta indicata de singurele urme pe care le deslusisem in zapada, dar la un momentdat m-am izbit de cineva si am cazut. M-am ridicat plina de nervi, dar in clipa in care am vazut zambetul inocent al copilului de care ma ciocnisem nu m-am putut abtine sa nu imi reprim un zambet.
      - Imi pare rau, e vina mea! i-am soptit in timp ce i-am intins o mana, ajutandu-l sa se ridice.
      Baietelul m-a privit curios cu ochii lui albastrii si mi-a zambit. Si-a ridicat fesul verde care ii cazuse pe jos si l-a scuturat de zapada, apoi si l-a pus pe cap.
      - Ar trebui sa fiu mai atent pe unde merg, a spus el in timp ce se juca absent cu o suvita din parul auriu care nu era adapostita sub fes.
      - E ciudat ca un copil de varsta ta sa mearga singur printr-un cartier atat de pustiu, l-am dojenit eu.
      - Pai..
      - Stii, si eu locuiesc in zona asta.. mi se pare straniu ca nu este nimeni pe aici. Si de ce nu mai trece nici o masina prin zona asta?
      Copilul ma privea in continuare curios.
       - Nu stiu despre ce vorbiti.
       - Dar unde sunt oamenii care locuiesc pe aici, care se plimba pe aici.. unde sunt? am intrebat eu gesticuland nervoasa.
       - Sunt in casele lor. Nu prea iese nimeni sa se joace in perioada asta, raspunse el parand absent.
       - Stau toti pe internet, nu e asa?
       - Inter..ce? ma intreba baiatul curios.
       - Nu ai auzit niciodata de internet? Laptop, PC..
       Baiatul ridica din umeri.
       - Nu prea stiu multe despre noutati, in orice domeniu ar fi ele..
       - Dar suntem in 2012, cum sa nu fi auzit inca de internet?
       Copilul incepu sa rada.
       - Ce ciudat suna! exclama el printre hohote.
       - Pai si prietenii tai.. nu au conturi pe retele de socializare?
       - Socializam destul la scoala, dar acum este destul de frig.. probabil toti sunt in casa sau se plimba prin alta parte a orasului.
       - Dar voi cum va distrati? am insistat eu.
       - Ne place sa ne construim propriile jucarii. Uneori strangem bani si cand avem suficienti cumparam o jucarie care ne place tuturor si pe care o impartim.. hm. Ne mai jucam si ascunselea, prinselea, lapte gros..
       - Ai fi surprins sa vezi cat de distractiv e internetul. Sunt atat de multe aplicatii pe care le poti utiliza.. iar placile de baza si procesoarele sunt componente esentiale a computerelor! Fara ele nu ar putea functiona nimic, poti sa iti inchipui..?
        - Si pro.. procesoarele de unde se p..pot cumpara?
        - Din diferite magazine. Eu le-am cumparat pe cele pe care le am in computerul meu dintr-un magazin online.
        - Suna foarte interesant! exclama copilul.
        L-am privit atenta si i-am vazut ochii plini de sclipiri curioase. Mi-am dat seama ca cel mic era insetat de cunoastere si isi dorea sa afle cat mai multe.
        - Ai vrea sa iti povestesc mai multe? Am putea sa bem amandoi o ciocolata calda la un local din apropiere.. pot sa jur ca iti este destul de frig, si mie mi-ar prinde bine putina companie intr-o zi pustie de iarna.
       - Numai sa fie deschis, mi-a raspuns el zambind.
      I-am zambit si eu. Dialogul parea unul lipsit de sens si inca nu imi dadusem seama ca visez, dar inocenta baiatului ma facea sa vad in el o imaginea copilului care fusesem candva, iar acest fapt imi dezgropa emotii pe care de care nici macar nu stiam ca sunt capabila..

 Articol scris pentru SuperBlog2012-proba23