duminică, 7 octombrie 2012

Sfarsitul povestii ei!


    Ma amuzau mereu relatiile astea care pareau atat de serioase. Ma intrebam mereu cat o sa dureze pana cand se vor plictisi, vor deveni gelosi, irascibili, paranoici, etc. Ma intrebam cat timp ea va mai crede in replici ca "de data asta o sa fie diferit", "el este tot ceea ce mi-am dorit vreodata" si altele.

    S-a despartit de baiatul cu care a stat 7 luni. Am gasit-o in fata blocului meu. Avea ochii umezi si goi, si nu era machiata deloc (ceea ce e cam ciudat pentru o tipa eleganta ca ea). Era imbracata cu un trening larg si gri. M-a imbratisat si nu mi-a spus nimic.
     - Mai plangi? am intrebat-o.
     - Nu.
     Am zambit. Ar fi trebuit sa invete ca nu poti sa minti cu asa ceva, cand ochii umezi si rosii te dau de gol.
     - Stiu de ce ne-am despartit. As vrea sa pot sa accept asta, pur si simplu.
     Nu am mai vazut-o de mult timp asa. Si mi-am dorit sa o vad, atunci cand m-a tradat. Cand a distrus o prietenie de 16 ani. Dar a trecut..
      - Stii de ce ne-am despartit, nu?
      - Hmm..
      - Era mult prea orgolios. Nu a lasat niciodata de la el, nu a luptat niciodata pentru mine. Dar m-a iubit. Simt asta.
      - Vrei sa crezi asta..
      - Ce?
      Se uita speriata la mine. Imi musc buzele. Am zis o tampenie. Ups!
      - Poate nu ar fi trebuit sa vin aici, imi spune.
      - Poate..
      - Esti ciudata azi.
      - Mereu am fost..
      - Ma duc sa beau ceva.
      - Stai sa imi las ghiozdanul si vin cu tine!
      Se uita la mine ciudat. Venisem de la pregatire la matematica, si gandul de a merge prin oras cu ghiozdanul ala plin de culegeri si caiete imi dadea o stare de dezgust.
       - O sa beau.. singura.
       - Huh?
       - Nu ai nevoie de prieteni ca sa bei. Ai nevoie doar de o sticla de ceea ce trebuie.
       - Hmm... hai la mine.
       - Sunt ai tai acasa. Nu vreau sa ma vada asa. Doar tu o sa ma vezi asa.
       Ridic din umeri. Ma pupa de obraz si se indeparteaza. O urmaresc cu privirea un timp, dupa intru in bloc. Sunt sigura ca acum plange.
       Probabil nu sunt o prietena buna. Poate nu o merit, sau poate nu ma merita ea pe mine. Probabil nu trebuia sa ii spun ca l-am vazut atunci, cu tipii aia, cand ei ii spusese ca este in casa si invata pentru un test. Probabil ca daca nu ar fi fost atat de geloasa, nu s-ar mai fi certat. Si totusi, oare daca nu i-as fi spus ar mai fi fost astazi impreuna? Si daca da, oare pentru cat timp?..
       
       Anemona.

12 comentarii:

  1. Daca nu ii spuneai tu,ii spunea altcienva altceva si poate tot asa se termina...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai facut bine ca i-ai spus , i-ai dovedit inca odata prietenia si a fost spre binele ei . Unele lucruri sunt facute sa fie asa , relatia lor poate ca oricum nu rezista fiindca minciunile se afla mereu , sau poate ca o sa se impace , cine stie . Oricum , tu nu ai nici o vina in asta , sa stii bine lucrul asta! Incearca sa fi cat mai aproape de prietena ta , tu probabil i-ai iertat greselile , asa ca consoleaz-o cat poti ! E doar parerea mea , sa aveti parte numai de bine amandoua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc enorm pentru comentariu, m-ai facut sa vad lucrurile dintr-o altfel de perspectiva!

      Ștergere
  3. Eu zic ca tu i-ai facut un bine spunandu-i :-??

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu e vina ta, tu ti-ai facut datorita de prietena sa stii... el e un nesimtit pentru ca a mintit-o, stii cum se spune: "O minciuna, mica, mare, tot minciuna este..."

    O sa-i treaca:)
    :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca se termina oricum,indiferent daca ii spuneai sau nu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate..chestiile astea sunt imprevizibile, nu se stie niciodata :D

      Ștergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..